Sorin Anghel: Mult Zgomot pentru Nimic !

luni, 25 noiembrie 2013

Mult Zgomot pentru Nimic !

              "Boing!"... "Crak!"... "Ziuuup!"... "Trosc!"... "Pleosc!"... "Bang!"... "Pang!"... "Snif!"... "Ooooh!"... "Schlika. schlika!"... "Snor sau Sfor!"... sunt o foarte mica parte din zgomotele reprezentate grafic, ce insotesc o actiune in aproape toate benzile desenate pe care le citim. Prezenta onomatopeelor in scenele "zgomotoase" a devenit o trasatura specifica celei de'a 9-a Arte, iar multi artisti au reusit sa integreze perfect sunetele in imaginile lor, acestea devenind elemente grafice indisociabile de plansa respectiva. Felul de a scrie si desena un zgomot s'a transformat in unele cazuri intr'un fel de "marca" a respectivului artist.
               "Zgomotele" nu par sa fie o prezenta necesara in benzile desenate din primele decenii ale secolului trecut. Atat la americani, ca precursori, dar si le europeni, mai intai ca epigoni si in scurt timp ca egali si apoi mari maestri, onomatopeele apareau cel mult in textul care insotea imaginea ( desi la o analiza mai atenta, este evident ca imaginea era cea care insotea textul ! ). Initial, povestea era scrisa foarte literar iar dialogurile erau incluse in text, imaginile desenate fiind doar o simpla ilustrare a momentului-cheie. Aceasta tendinta, inceputa in USA de Hal Foster ( Tarzan & Prince Valiant), Alex Raymond ( Flash Gordon & Jungle Jim ) si Burne Hogarth ( Tarzan ), avea sa fie continuata in Europa de Paul Gillon si Martin Sievre, pana prin anii '60!...
               Prima foarte mare indrazneala si cea dintai incercare de a disocia banda desenata de literatura si constituirea B.D. ca arta de sine statatoare, cu mijloacele ei proprii de exprimare,... a fost facuta constant si creativ de Roy Crane, dar impusa in constiinta cititorilor de Milton Caniff si seria sa "Terry and the Pirates". Pentru prima data in banda desenata dialogul era disociat de textul descriptiv si aparea intr'un balon cu "codita". Textul literar incepe sa se simta stingher intr'o imagine suficient de expresiva ca sa se poata lipsi de orice alt ajutor. Este o inventie formidabila, care va innaripa cea de'a 9-a Arta!... Cel dintai care va indrazni in Europa sa foloseasca masiv si sa impuna aceasta "descoperire" este Herge, mister Tintin himself!!!...
             Drumul spre emanciparea B.D. va fi insa unul foarte lung. Artistii epocii considerau ca prezenta grafica a "ZGOMOTELOR" era inutila, desenele lor fiind suficient de expresive...

            Astazi, primul articol dintr'o serie foarte lunga despre "culisele" benzii desenate sau concret, cum se face o banda desenata !!!... Incep cu "Zgomotele", fiindca pe astea le cunoastem cu totii... Primul zgomot pe care'l face un nou nascut?... Pai, PLANSUL...

Asterix & Obelix, doi eroi ale caror aventuri sunt pline de "drame" si "suferinta"... © Ed.Hachette, Goscinny & Uderzo

Franquin, fie ca deseneaza "Spirou", "Gaston" sau "Modeste & Pompon", este genial!... ©Ed. Dupuis & Franquin

Tabary si personajele sale atat de cunoscute in Romania: "Totoche" si "Corinne & Jeannot"!... ©Tabary

Roba cu o serie inspirata de "Totoche" a lui Tabary, "La Ribambelle"... O poveste magnific desenata. ©Ed. Dupuis & Roba

Gotlib si "Gai Luron", doua nume ce nu pot fi disociate... ©Ed. Audie & Gotlib

Roger Mas, probabil "adevaratul" parinte al lui Pif & Cie... ©Ed. Vaillant & Mas

Lee Ivas Anghel si nemernicii din "Noile Carti ale Junglei"... © Sorin Anghel

... "Ridi, Pagliaccio!" spunea in versurile sale Leoncavallo... Rasul, o adevarata terapie! Aici, o imagine de colectie: Gai Luron, intotdeauna apatic si somnoros (asemenea catelusului Droopy al lui Tex Avery dupa care s'a inspirat ), face o exceptie intr'unul din gagurile sale saptamanale, debordand de vitalitate si voie buna spre nedumerirea lui Jujube, partenerul sau de glume cu care impartea afisul in anii '60.

Gotlib si odiseea lui "Gai Luron"... ©ED. Audie & Gotlib

©Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo

Billy the Cat... © Ed. Dupuis, Colman & Desberg

Rasul inconfundabil al celui mai mare tembel din banda desenata: Libelula, unul dintre personajele greu de uitat imaginate de Maurice Tillieux pentru "Gil Jourdan", o serie politista si de aventuri care a participat la succesul revistei "Spirou" in anii '50 si '60!...

©Ed. Dupuis & Tillieux

"Somnoroase pasarele..."...

©Ed. Audie & Gotlib

Gaston & Franquin... © Ed. Dupuis & Franquin

Arthur, mica fantoma si Cezard: doi "eroi" care ne'au bucurat copilaria... © Cezard

Lee Ivas Anghel & "Emigrantii", o serie de foarte mare actualitate... © Sorin Anghel

© Ed. Audie & Gotlib

Un alt Zgomot ce devine din ce in ce mai familiar intt'o civilizatie moderna: zgomotul accidentului!...

© Tabary


William Vance, un desenator belgian de foarte mare succes, cunoscut mai ale pentru seriile sale atat de longevive: Bob Morane, Bruno Brazil & XIII... Un artist "intepenit", lipsit total de fantezie , care simula prin anii '70 un soi de modernism... © William Vance

4 comentarii:

Unknown27 noiembrie 2013 la 00:56
”Prima foarte mare indrazneala si cea dintai incercare de a disocia banda desenata de literatura si constituirea B.D. ca arta de sine statatoare, cu mijloacele ei proprii de exprimare,... a fost facuta constant si creativ de Roy Crane, dar impusa in constiinta cititorilor de Milton Caniff si seria sa "Terry and the Pirates". Pentru prima data in banda desenata dialogul era disociat de textul descriptiv si aparea intr'un balon cu "codita".”

Nu aș fi de acord cu afirmația aceasta. În anii '30 balonul de dialog era deja un instrument împământenit, dacă nu în banda de aventură, în mod cert în restul ei. McCay le folosea din 1905 și Feininger din 1906 (iar intuiția mi-ar spune că nu-s deloc primele exemple). Gasoline Alley se baza narativ foarte mult pe schimbul de replici între personaje. Chiar și majoritatea contemporanilor lui Prince Valiant o foloseau în The Phantom, Flash Gordon, Mandrake the Magician sau cum ați remarcat în Terry and the Pirates ori Captain Easy. Într-adevăr, banda de aventură încă folosea mult mai multe pasaje descriptive decât celelalte seriale, dar nici nu erau lipsite de schimburi între personaje direct reprezentate prin baloane. Astfel, alegerea lui Foster de a continua să separe textul de grafică este mai mult una anacronică și nu cred că pot fi creditați Crane sau Caniff pentru temeritate și inovație, din punctul acesta de vedere.
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri
Sorin Anghel27 noiembrie 2013 la 12:12
Asa este, Alin, aveti perfecta dreptate: "balonul" de dialog este o forma grafica pe care o poti intalni de'a lungul timpului la aproape orice civilizatie. Toti am simtit nevoia candva sa schimbam o replica cu vecinul de palier. De la bazoreliefurile din Egiptul Antic, la tapiseria de la Bayeux, aproape toate minunatele inluminari ce impodobeau manuscrisele medievale... Toate sunt dovezi ce sustin aceeasi idee: omul este o fiinta sociabila iar dialogul este "aerul" pe care'l respira creierul fiecaruia dintre noi... Cine a fost cel dintai care a inghesuit dialogul in baloane, in B.D.?... E greu de spus: la un moment dat o serie de eruditi au batut palma si au convenit ca Richard Outcault a fost primul care i'a pus vorbele in gura personajului sau, Yellow Kid, pe la sfarsitul sec. XIX (de fapt, replicile erau scrise pe camasa sa galbena, dar uneori unele fraze se mai rataceau si prin filactere). Ulterior, Outcault recidiveaza cu un alt personaj de mare succes, Buster Brown, unde prezenta baloanelor este constanta... Intre timp, alti "arheologi" au descoperit ca Outcault nu era decat utilizatorul acestei inventii nastrusnice, nicidecum inventatorul!... O lume nebuna... McCay & Feininger ( de departe cei mai mari artisti in primul deceniu al sec.XX, cel dintai puternic influentat de Art Nouveau, celalalt de expresionism ), au fost contemporani si au ridicat stacheta calitatii in B.D.foarte sus ( din pacate, Feininger renunta la B.D. curand, optand pentru cariera de pictor )... Amandoi folosesc "baloanele" pentru dialog din greu... Cand ii numesc pe Crane ("Wash Tubbs"-1924), iar apoi pe Caniff ("Terry 7 the Pirates"-1934), "mostenitorul" sau direct, drept "indraznetii" care au taiat pisica, lasand literatura la garderoba si reinventand o noua forma de arta, cu mijloace si formule de exprimare originale, ... fac aceasta afirmatie pentru un motiv foarte simplu: cei doi artisti (cu precadere, Caniff) au fost cei dintai care ne'au prezentat o B.D. moderna, asemanatoare cu ceea ce se face astazi, cu decupaje indraznete, cu alternanta inteligenta de planuri... Iar dialogul din "baloane" pentru prima data pare desprins din realitate, nu o replica suprarealista in genul celor din "Little Nemo" sau din "cosmarurile" lui Lyonel Feininger (nu intelegeti, va rog, ca nu sunt sensibil la poezia din "Little Nemo", personajul cu care mi'am hranit prima tinerete!...)!... America anilor '30, adica perimetrul la care ne raportam amandoi, este tara care incerca sa iasa cu disperare din cea mai neagra criza prin care trecuse vreodata. !934 este anul in care Alex Raymond lanseaza cele 2 serii care trebuiau sa'l scoata pe omul plin de griji din marasm, "Flash Gordon" & "Jungle Jim". Milton Caniff ii da drumu' lu' Terry dar este si anul (foarte important de retinut) cand sindicatele muncitoresti sunt RECUNOSCUTE in SUA!!!... Sunt ani teribili si lumea are nevoie sa i se vorbeasca pe limba sa. Desi Caniff incepe destul de formalist odiseea lui Terry, de la inceput se simte cota adulta pe care seria o va capata in curand: femeile sunt adevarate, iar masculii din B.D. sunt constienti de asta... Daca viata are un inceput, ea se poate sfarsi chiar si pentru un erou, exact ca in realitate!...
Cand scriu aceste articole, nu doresc sa stabilesc un Adevar de care doar bunul Dumnezeu poate isi mai aduce aminte. Marea mea bucurie este sa provoc o reactie, o dovada ca inca avem nevoie de dialog...
RăspundețiȘtergere
Răspunsuri

Adăugați un comentariu