Cine mai are timp sa'si aduca aminte de Luna intr'o epoca in care traim contracronometru, nici macar indragostitii, a constatat cu amaraciune prin anii '60 Guy Beart, un romantic incorigibil, un visator de care chiar si pragmatica societate in care traim mai are inca nevoie?... In filmele din anii '40 un decupaj foarte novator si indraznet pe atunci se facea prin intermediul Lunii: camera pornea miscarea de pe fata eroinei, transfigurata de iubire, se ridica spre astrul noptii ce sclipea complice, dupa care cobora si, surpriza!, figura pe care o descopeream era a jumatatii sale, a iubitului sau care urmarea acelasi astru, devenit complicele celor doi amorezi despartiti.10 ani mai tarziu in "Vagabondul", film indian cu Raj Kapoor, Luna era inca odata un paravan pentru indragostiti. In acei ani prezentarea explicita a iubirii, chiar daca era vorba doar de un banal sarut, era un act inadmisibil asa ca, in momentul in care buzele celor doi sunt pe cale sa se atinga, camera coboara incet si decent spre imaginea lor reflectata in apa marii. In fotograma in care buzele urmau sa se atinga, o lacrima, un strop de roua, o picatura din ploaia pe care taranii indieni o asteptau cu nerabdare de atata amar de timp sau pur si simplu un gainat de pescarus (realizatorii nu ne'au explicat niciodata ce anume a tulburat momentul acela de gratie), avea sa bruieze imaginea, astfel ca morala avea sa fie salvata iar imaginatia spectatorului indian putea sa se dezvolte nestingherita... Cand spectatorul a inceput sa se sature de atata dulcegarie, a venit un smecher care a considerat ca nicidecum, lumina Lunii nu era complicea indragostitilor, ci a ucigasilor si a tuturor celor care nutresc ganduri necurate!...Si a urmat o serie de creatii mai mult sau mai putin artistice despre puterea malefica a Lunii,,, Apoi au venit Savantii, care au desfiintat toata poezia, asigurandu'ne ca Luna nu e decat un amarat de pietroi, care se'nvarte nici el nu stie de ce in jurul Terrei, dupa un program pe care nu il intelegem inca foarte bine. Dar nu intrati in panica: in urmatoarea suta de ani vom avea raspunsuri la toate intrebarile iar poeziile despre Luna vor deveni atat de ridicole incat poetii pititi de multa vreme prin cripte si cavouri, se vor face una cu pamantul sa nu dea cumva ochii cu vreun profesor de stiinte atotstiutor!...
Chiar asa, cine isi mai aduce aminte ca de acolo de sus ne priveste Luna?...
Cuvintele acestea erau rostite pe 21 Iulie 1969, la cateva secunde dupa ce o fiinta omeneasca avea sa puna piciorul pentru prima data pe un alt astru decat planeta sa natala...
va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu