A Pocket Full of Comics

     Când vine vorba de bandă desenată, realizez că sunt într'o proporţie covârşitoare un "produs" marca "Pif"... Primele mele contacte cu această revistă se rezumau strict la o contemplație "estetică", dat fiind ignoranţa mea totală în ceea ce priveşte limba franceză. Mai pe româneşte, "lectura" mea se rezuma la urmărirea cu atenţie a remarcabilelor planşe desenate de unii dintre cei mai importanţi artişti ai celei de'a 9a arte (un "amănunt" ce aveam să'l aflu mult mai târziu). Lipsit de posibilitatea de a înţelege textul din filactere, am fost obligat să mă concentrez pe imagine şi pe ritmul ce se năştea din felul în care se succedau casetele. Şi, deşi planşele erau foarte tradiţionaliste, compuse pe 3 sau 4 stripuri, ritmul narativ nu avea prea mult de suferit, fiind alert şi uşor de înţeles.
     Mulţi dintre autorii de la "Pif" aveau o puternică personalitate, ce urma să'şi pună curând amprenta practic pe toţi artiştii români ce au fost preocupaţi de banda desenată (În această categorie nu'i pot nominaliza de pildă pe Mihai Sânzianu, Anton Perussi, Dumitru Dobrică, Ioan Donca, Teodor Bogoi... şi câţi ca ei, câţi ca ei!, vorba lui Topârceanu, pentru simplu motiv că preocuparea lor de a folosi banda desenată ca un mijloc de comunicare, a fost practic nul. Pasajul lor prin B.D. mioritică a lăsat ceva urme, tot aşa cum un porumbel voiajor mai scapă involuntar câte un găinaţ pe trotuar...). Cu excepţia generatiei de după "revoluţie", crescută şi educată sub semnul Internetului (poate cea mai fabuloasă invenţie de la apariţia camerei de filmat!), influenţată de comics-urile americane cu supereroi dar mai ales de grafica japoneză, "veteranii" au încercat să asimileze cât mai bine lecţia pe care "Pif" a predat'o cu atâta generozitate timp de vreo 3 decenii.
    Editura "Vaillant" nu s'a aliniat decât arareori la politica editorială pe care a promovat'o concurența: dacă Dupuis, Dargaud, Le Lombard, Casterman... îşi rentabilizau afacerea reluând seriile publicate în "foileton" în revistele săptămânale, în albume de colecție, "Vaillant" nu a publicat albume decât ocazional. Pentru a umple puşculița din care autorii erau plătiţi cu multă generozitate, editura ce ţinea de Partidul Comunist Francez a adoptat o altă linie editorială, inventând în 1949 periodicele de FORMAT MIC. Această inițiativă se va dovedi o adevărată revoluție în presă şi va fi copiată cu mult succes de aproape toate celelalte case de editură, mai ales de către cele din Italia. Câţiva ani mai târziu, chiar şi literatura va urma calea deschisă de edițiile "Petits Formats", piața fiind inundată de celebrele "livre -poche" (adică o carte ce poate fi citită în metrou și strecurată în buzunar cu uşurinţă, atunci când ai ajuns la destinație). Acest format se vindea la chioșcurile de ziare obișnuite, dar vadul cel mai bun va fi în gări şi aeroporturi (de unde şi expresia "literatură de gară")...

        Am răsfoit 200 de reviste "Vaillant, le Journal de Pif", scanând o parte din publicitatea pe care editura Vaillant o făcea pentru periodicele sale de format mic: celebrele "POCHE". Formula acestor "Poche" era foarte simplă: tipărite în alb-negru pe hârtie ieftină, fiecare cărţulie de 200 de pagini publica gaguri cu personajele de succes ce apăreau în revista-mamă, alternate cu jocuri simple, uşor de rezolvat. Uneori, personajele de "aventură" gen Totoche, Quentin Gentil sau Nasdine Hodja, întrerupeau această monotonie, luându'si libertatea de a lungi o poveste până la 60 de pagini!
        Pentru cititorul de astăzi aceste "Poche" sunt complet neinteresante: gagurile sunt "obosite" iar graficienii își fac datoria ca funcționarul de la Poștă, fără tragere de inimă (în cele mai multe cazuri, stripurile erau desenate de "negrii": Pentru "Totoche Poche" gagurile erau imaginate de unul dintre frații mai puțin talentați ai lui Jean Tabary, în "Gai Luron Poche" de partea grafică se ocupa asistentul din acele timpuri al lui Marcel Gotlib, Duffrane, pentru "Arthur Poche" robotea de zor un oarecare din familia lui E.U.Gire, minunatul autor al unor serii de care prea puțini își mai aduc aminte: "Pension Radicelle", "Kam & Rah", "A. Babord & Pere O.K."..., serii ce au făcut succesul revistei "Vaillant" prin anii '50, iar pentru partea grafică din "Les As Poche" responsabil a fost vestitul atelier al lui Greg, plin de nume ce vor deveni foarte importante în banda desenată europeană, doar câțiva ani mai târziu...

      Un desen pentru cel dintâi "Poche" din seria "Quentin Gentil- Les As": ilustrația va fi recuperată 25 de ani mai târziu, scanată după revista "Pif" și prelucrată foarte prost pentru coperta unui album "Les Classiques du Rire" de 160 de pagini, apărut la editura "Dargaud"...

       Lansarea celui dintâi "Poche" din seria "Gai Luron" îi va da prilejul lui Marcel Gotlib, autorul acestei serii minunate, organizerea unei campanii publicitare ca la Hollywood (ca orice evreu ce se respectă, Gotlib și'a amintit cum se fac afacerile)...

       O parodie foarte inspirată dupa un slogan publicitar promovat pentru rețelele "Esso" de distribuție a combustibililor auto: "Metti un Tigre nel Motore!", o formulă plină de umor inteligent, pe care o puteai întâlni prin anii '60 în întreaga Italie, de la Venezia la Napoli...

       Campania publicitară pentru lansare numarului 1 din seria "Gai Luron Poche" i'a dat ocazia lui Gotlib să născocească un gag irezistibil și inteligent cu Gai Luron & Jujube, minunatele sale personaje din acei ani...

              (va urma)...