Scoala Noastra cea de Toate Zilele

 

         Intr'o singura plansa, Michel Greg a reusit in 1963 sa sintetizeze toata bucuria scolarului, atunci cand suna ultimul clopotel dintr'un an scolar... E magnific desenata hoarda dezlantuita de sunetul clopotelului iar in multime, daca ai rabdare vei identifica o buna parte din gasca lui Quentin Gentil, eroii unei serii de mare succes din revista "Vaillant"!... Nu este minunat detaliul din ultima imagine, cu tocilarul care se desparte cu lacrimi in ochi de domnul invatator ?... Este limpede ca pentru el vacanta este un supliciu!...
          Acum, cand vacanta mare este in toi si toti copii normali incearca sa uite tot ce'au invatat timp de un an, ma cuprinde o nostalgie baligoasa si simt nevoia sa rememorez acei ani cand la 15 septembrie, an de an, sistemul din care eram parte, imi cerea sa reintru in uniforma tocita pe la coate si'n cur... mi se cerea sa'mi spanzur la gat, mai intai funda alba, scrobita si calcata de biate maica mea in fiecare zi, mai apoi cravata de pionier si in sfarsit, ca semn al unei maturitati ce va sa vina, cravata bleumarin! Fireste, niciodata n'am avut habar sa fac un nod de cravata, drept care cei patru ani de liceu cravata era scoasa pe cap... atunci cand am desfacut'o, amaratul obiect vestimentar a refuzat sa revina la forma initiala!
          Ca orice sistem, scoala pe care am facut'o in plin comunism avea si bune si rele... Bile Negre?... Pai, in primul rand anihilarea totala a personalitatii... Uniforma obligatorie, matricolele cusute pe maneca, lungimea parului care nu era deloc negociabila ( ulterior, aveam sa aflu ca toate obligatiile impuse oricarui elev roman erau moneda curenta in orice scoala britanica care se respecta si care avea oaresce traditie...)... Bile Albe?... Pai, nu'mi prea aduc aminte de prieteni care erau nevoiti sa faca meditatii ca sa priceapa lectiile predate in scoala... meditatia in particular a devenit astazi o cutuma, practic se dubleaza scoala...
          Bila cea mai alba si incredibila s'a intamplat insa la Liceul de Arte Plastice "N. Tonitza"... Fiecare an scolar se incheia cu o tabara de creatie, adica o perioada de vreo 3 saptamani pe'un picior de plai, pe'o gura de Rai... Totul era gratuit, inclusiv cartoanele preparate, vopselele de ulei la discretie, pensule de toate marimile si formele!... Prietene, gandeste'te cat de minunat era ca dupa micul dejun sa pleci cu traista in spinare printre colinele verzi!... Seara ne adunam in jurul profului si analizam lucrarile pe care le clocise fiecare dupa puterile sale... O mana generoasa intinsa tinerilor artisti de Statul Totalitar Comunist... Uneori, inainte de a da cu pietre e bine sa chibzuiesti putin, sa decantezi binele de rau, tragi o linie si vezi ce ramane...

           Cand toata lumea benzi desenate se vaicarea " Oare ce s'ar mai putea face dupa disparitia lui Franquin si caderea lui Uderzo intr'un manierism usor penibil ?", de niciunde a aparut Zep si personajul sau fetis, Titeuf... O serie care a debutat hotarat, schimband la greu estetica benzii desenate pentru copii. Umorul lui Zep isi are radacinile in contrastul dintre gravitatea problemelor adultilor, legate de serviciu, sanatate, sex... si naivitatea cu care gasca de pitici le percep si le abordeaza. Succesul a fost aproape instantaneu iar tirajele l'ar face sa viseze pe orice editor!

Bancu' cu sandvisul : exasperati de golanul din preajma scolii care le fura in fiecare zi mancarea, Titeuf si prietenii lui se hotarasc sa reactioneze. Fiecare separat i'a pregatit nemancatului cate un sandvis surpriza, din care nu lipsesc mucii uscati, cacatei de iepuras sau supozitoarele camforate...

Lucrarea de control a lui Titeuf...

© Ed. Glenat & Zep

Titeuf si musafirul de la o "scoala speciala"...

Si in westul salbatic scoala este necesara: o scena din Blueberry...

© Ed. Dargaud, Charlier & Giraud

Luat cu treaba de zi cu zi (mancatul de porci mistreti, cioplitul si livrarea de menhire), Obelix a cam inceput sa uite notiunile de baza dobandite candva la scoala lui Panoramix!...

© Ed. Albert Rene, Goscinny & Uderzo

Micul Spirou sau lumea plina de naivitate si candoare a copilariei : sunt geniale gagurile cu micul Spirou, care face eforturi supracopilaresti ca sa cumpere reviste cu porcarele pentru adulti!...

© Ed. Niffle, Ed. Dupuis, Tome & Janry

Erotism la tot pasul...

Care dintre noi, baietii, nu s'a uitat pe sub catedra la picioarele profesoarelor frumoase ?

©Ed. Niffle, Ed. Dupuis, Tome & Janry

Profii revin din civilie si trebuie sa se pregateasca pentru noul an scolar... "Dingodossiers", o serie in maniera Harvey Kurtzman, genialul director al revistei americane "Mad", in redactia caruia Rene Goscinny si'a ascutit primele creione... © Ed. Dargaud, Goscinny & Gotlib

"Tintin au Congo", al doilea album al lui Herge: o poveste impregnata de politica oficiala a guvernului belgian din anii '30 vizavi de coloniile sale din Africa. Intamplarile cu Tintin si Milou din Congo Belgian sunt pline de naivitati, dar totul poate fi explicat prin lipsa controlata de informatie... Herge a fost acuzat de rasism si de promovarea de idei colonialiste iar acest album a fost folosit ani de'a randul drept o scuza de africanii care au dorit sa emigreze in Belgia. In urma cu ceva timp cativa romani am fost invitati la un salon B.D. la Charleroi, unde am fost martori la isteria penibila a unui invitat congolez care acuza politica belgiana pentru starea de saracie in care se afla tara sa. Pe respectivul cred ca'l chema Barr... (am uitat... oricum nu are importanta, caci desena tare stangaci, ceea ce nu l'a impiedicat sa publice la o editura prestigioasa...  Aparent, datul cu clanta functioneaza!...)

© Ed. Casterman & Herge