Miorita Bucalaie si Greierasul Jiminy

      
                 Cristos a Inviat !...
                 Bunule Prieten, am avut nevoie de numai cateva clipe de singuratate si am intarziat sa'ti raspund la urarile tale calduroase. " Non, je ne suis jamais seul avec ma solitude"... cauta sa ma convinga de fiecare data cand il ascult Georges Moustaki si uneori, cu vocea lui de evreu ratacitor sau de pastor grec, aproape ca reuseste sa ma convinga. De fiecare data revin insa in agora galagioasa si astept cu infrigurare dialogul pe care'l purtam ocazional, atunci cand suntem de acord asupra unei perspective sau si mai interesant, atunci cand punctele noastre de vedere sunt divergente. Am nevoie de acest gen de dezbateri nu fiindca sunt un scandalagiu artagos (ceea ce nu este foarte departe de adevar!), ci pentru ca am ajuns la varsta cand "mecanismul gri" incepe sa dea semne de oboseala... Din pacate, intreaga societate pare sleita de puteri iar toate mijloacele media parca si'au dat mana ca sa ne siluiasca imaginatia. Telecomanda a devenit o prelungire aproape naturala a bratului, telefonul mobil este indispensabil ca sa ne comunicam orice cacastiut neimportant iar tabloidele ne ofera generoase, subiecte de mestecat pe saturate...
                 Refuz sa marsaluiesc ordonat si sa ma predau fara rezistenta ( sper ca opozitia mea sa nu fie un circ in genul gainii fugarite de cocos si care gandea profund :"Daca stau, zice ca's curva!... Daca fug, zice ca's proasta!... Asa ca, mai bine ma impiedic!!!"). Il admir pe Roger Waters care la 50 de ani  in "Amused to Death" scria "The Bravery of Being Out of Range"...

                                                     " Pe-un picior de plai,
                                                     Pe-o gură de rai,
                                                     Iată vin în cale,
                                                     Se cobor la vale
                                                     Trei turme de miei
                                                     Cu trei ciobănei
                                                     Unu-i moldovean
                                                     Unu-i ungurean
                                                     Şi unu-i vrâncean"...
                        Cine ar putea sa uite vreodata balada mioarei grijulii si a ciobanasului fatalist?... Fiecare dintre noi am buchisit'o, ne intreceam care stie mai multe versuri si care o recita cu mai mult patos, fie pentru o nota mai mare sau doar pentru ca o coarda sensibila dinlauntrul nostru vibra atat de melodios la auzul acestor cuvinte magice...
                        "Miorita" sau emblema sufletului romanesc... Acel suflet forjat de "Spatiul Mioritic" al lui Lucian Blaga : cuprinsul constituit din dualitatea Deal - Vale... Deziluzie - Speranta...
                        Cat de frumos ne explica mesajul dl. profesor Macarie, cel care candva, la "Tonitza", stia totul despre limba si literatura Romana !...
                        Dar vai, am intrat prea repede in viata si m'am trezit intr'o lume grabita, deloc dispusa sa'si piarda timpul cautand raspunsuri si gasind solutii! Traind in jungla de asfalt, blocurile mi'au obturat orizontul, ascunzandu'mi spatiul mioritic de care sufletul meu avea atata nevoie ca sa se formeze... M'am transformat prea repede intr'un cinic iar resemnarea ciobanasului a devenit o stare pe care o inteleg tot mai greu... Iti vine sa crezi ca in ultima vreme am ajuns sa asimilez Miorita nationala lui Jiminy Greierasul, personajul din "Pinochio" sau altfel spus, Constiinta papusii de lemn, neascultatoare si inconstienta?

                       "Miorita" este un fenomen pe care nu'l putem ignora. Este imaginea noastra din oglinda pe care fiecare dintre noi o vede altfel, functie de starea lui sufleteasca sau de calitatea sticlei. Ani de zile nu am realizat ca m'am privit in oglinzi deformante, ca la balci...
                        Pe 1 IUNIE este "Ziua Copilului". Copilul, fiinta nevinovata pe care Avram ( Ibrahim, Abraham) in netarmurita sa dragoste fata de Dumnezeu, a vrut sa'l aduca ofranda pe varful muntelui. In ultimul moment, incredintat de fidelitatea lui Avram, bunul Dumnezeu ii opreste mana cu cutitul, care se pregatea sa dea lovitura fatala si ii pretinde drept sacrificiu un MIEL, un alt simbol al puritatii si nevinovatiei... O mioara...
                         Propun ca de 1 IUNIE sa celebram deopotriva "Ziua Mioritei", o sarbatoare pe care emblema sufletului romanesc o merita cu prisosinta.
                         Prietene, astept ca impreuna sa omagiem cum se cuvine acest eveniment. Depinde doar de noi ca o actiune ce ar putea sa treaca neobservata sa devina un reper national! Ce astept de la tine?... Pai, interpretarea pe care o dai acestei nemuritoare balade, in desen, vers, fraza, idee sau sunet..
                        Pericolul cel mai mare care ne pandeste este indiferenta. Sa nu'i lasam sa ne uniformizeze bietii nostri creierasi! Reactioneaza!... Chiar daca am uitat sa desenam... am uitat sa judecam... am uitat sa protestam... am uitat sa socializam inteligent... am ramas totusi cu... cu... cu coloana vertebrala, cam garbovita ce'i drept, dar ce, Turnu' din Pisa nu sta si el intr'o rana de atata amar de vreme si tot de sus ne priveste?...
                        Astept cat de repede se poate versiunea ta despre MIORITA BUCALAIE, pe adresa  ivasorion@gmail.com .
                         Si fiindca timpul este foarte pretios, incearca sa concentrezi minunata ta viziune intr'o "fraza" cat mai concisa.
                          

                      ... Si ca un preambul, mai sus am selectat 2 "viziuni" ale mele despre mioara...
        

              
                    ... Si 2 oite barsane desenate de Mircea Arapu!

A Playboy for Little Annie

                    
         Pe la inceputul anilor '60,  "American Dream" era idealul ravnit de orice pustan din Europa, indiferent ca era de dincolo sau de dincoace de invizibilul Zid ce destramase batranul continent in doua sisteme politice opuse. Un vis din care multi nu ar fi vrut sa se mai trezeasca vreodata... Un vis foarte bine intretinut de Media de peste ocean. Fabrica de Vise numita Hollywood functiona la intreaga capacitate, pe portile ei aurite iesind in permanenta surogate de realitate, prezentate publicului in culori exaltate, Tehnicolor si pe ecrane de nu puteai sa le cuprinzi cu o singura privire, CinemaScope ( In fata concurentei agresive pe care Televiziunea o facea de ceva vreme Cinematografelor, producatorii au incercat sa transforme deja banalele proiectii de filme in super-spectacole... si au reusit! Prima productie pe ecran lat a fost blockbusterul "Tunica" -"The Robe" din 1953, un film cu Richard Burton adaptat dupa un roman cu subiect biblic scris de Lloyd C. Douglas in '42 si care s'a bucurat de un succes planetar... Desi folosit de cateva cateva decenii in productia de filme de la Hollywood, din cauza preturilor de productie exagerat de mari Tehnicolorul va fi folosit pe scara larga de abia spre sfarsitul anilor '50 ; mari succese anterioare acestei date, in culori flamboiante sunt niste filme pe care e imposibil sa nu le cunosti: "Gone with the Wind", "The Adventures of Robin Hood" cu Errol Flynn in rolul titular, "The Wizard of Oz" cu Judy Garland sau "Snow White and the Seven Dwarfs", primul desen animat de lung metraj, realizat de Walt Disney in 1937...). Aceste inovatii din tehnica cinematografica folosite in productii extreme de costisitoare si cu subiecte pasionante vor merita fiecare banut investit: salile de spectacole sunt din nou pline  iar aplauzele publicului incurajeaza producatorii sa sponsorizeze iarasi si iarasi, aceleasi minunate vise Tehnicolor.
       Establishmentul este foarte constient ca visul trebuie intretinut, indiferent de pret. Cand un artist este pe cale sa destrame prin atitudinea sa contestatara un "vis" atat de minutios construit, el este imediat "inghitit" si  asimilat de sistemul atat de bine pus la punct. Astfel, Elvis Presley care risca sa transmita publicului sau din ce in ce mai insemnat un mesaj destabilizator, prin atitudinea sa rebela, este cumparat si devine parte a "Visului American". Dupa un inceput promitator in cinematografie cu "Love me tender". "Jailhouse Rock" sau "King Creole", Elvis incepe sa joace in filme produse la kilogram. Calitatea conteaza prea putin, atata vreme cat marea vedeta este filmata in Tehnicolor si CinemaScope! Chiar si niste nonconformisti ca "The Beatles", care in timpul turneului lor istoric din USA au provocat adevarate crize de isterie colectiva in randul fanilor, nemaivazute pana atunci la un nivel de masa, sunt nevoiti sa abdice si apar mai intai in emisiunea televizata a lui Ed Sullivan, un foarte important formator de opinie american, agreat de Establishment. La celebrul lor concert de pe Shea Stadium din 1965, cei patru Beatles apar imbracati cu niste sacouri bizare, gen uniforma militara si cu Steaua lui David pe piept, pusa la vedere (Am incercat sa gasesc o explicatie pentru acest gest aparent lipsit de sens : in acea epoca, impresarul grupului era Brian Samuel Epstein, un evreu foarte descurcaret si persuasiv; in 1964 in Palestina, gard in gard cu statul Israel, se infiinteaza OEP- Organizatia pentru Eliberarea Palestinei iar la mai putin de un an, in 1965 au loc primele atentate semnate Al Fatah!... Costumatia Beatles-ilor este o forma de protest impusa de Epstein?...) !!!...
      Dean Martin, o alta voce fabuloasa a Americii si cu mare impact asupra publicului, este "inrolat" pentru perpetuarea frumosului "American Dream". Vocea sa inconfundabila fredoneaza acelasi gen de cantec-siropel, cu mare priza la public. La fel si majoritatea filmelor sale, un lung sir de divertismente ieftine, nascocite la repezeala pentru a decupla marele public de la cotidian...
       

 

            John Wayne este o alta "piesa" importanta in acest joc "De'a v'ati Ascunselea"... Un joc de care americanii, si nu numai ei, incep sa se sature prin 1968, atunci cand zgomotul elicopterelor si al bombardamentelor din Vietnam incep sa se auda si la Washington... Este sfarsitul unui vis frumos... Sfarsitul visului American...

             Revista "Playboy" este si ea o piesa din uriasul joc de Puzzle numit "American Dream" iar banda desenata "Little Annie Fanny" ce apare in paginile acestei publicatii lunare, pe un scenariu de Harvey Kurtzman  si desenata de Will Elder, este o parodie continua a modului de viata american si a societatii de consum. Opozitia lui Kurtzman & Elder fata de  modul de viata american este insa lipsita de vlaga si neconvingatoare ( este lesne de inteles ca Harvey Kurtzman nu putea sa demoleze un sistem care'i oferea cea mai insemnata suma de bani care se platise vreodata pentru o banda desenata!).  Adevaratele lovituri sub centura, ce aveau sa ingenuncheze un sistem atat de bine pus la punct aveau sa fie date de autorii underground gen Robert Crumb, cativa ani mai tarziu...

         Dar despre Miscarea Underground, altadata... Acum, haide sa fim reactionari pentru cateva clipe si sa admiram gagicile nemaipomenite ale lui Bill Elder!...

          O scena care parodiaza nu atat banda desenata S.F. erotica a lui Jean-Claude Forest, "Barbarella", prea putin cunoscuta peste Ocean, cat filmul lui Roger Vadim cu Jane Fonda in rolul titular, adaptat dupa albumul artistului francez. Filmul a imbatranit destul de urat si este greu de vizionat astazi, dar in epoca a fost destul de socant: scena cu robotul sexual se pare ca i'a marcat pe spectatorii americani.
   

In plina epoca Underground, Richard Corben reia aceeasi obsesie a robotului sexual, in revista "Slow Death"...

              Cariera lui Will Elder a fost coplesitoare... De la povestirile scurte de razboi publicate in revistele EC Comics, la "Mad", "Help!"... pana la "Playboy", Elder si'a marcat drumul cu adevarate capodopere. Iata cateva exemple minunate...

Gai Luron se imbraca Made in Romania!

                     Pe la mijlocul anilor '60 banda desenata europeana incepe sa renunte la pantalonii scurti, dand evidente semne de maturizare. Daca pana prin 1964-'65 cititorul inca mai avea parte de lecturi naive si puerile, dupa acest jalon temporal autorii de banda desenata si in primul rand scenaristii, realizeaza ca publicul caruia i se adreseaza s'a emancipat. Bufoneriile si poantele burlesti nu dispar cu desavarsire din seriile umoristice, dar incep sa fie inlocuite de gaguri inteligente, care propun o implicare mai activa a intelectului cititorilor.
                      Aceasta maturizare a B.D. este mult mai evidenta in benzile realiste, iar cazul cel mai semnificativ este seria "Fort Navajo" desenata de Jean Giraud pe un scenariu de Jean-Michel Charlier. Daca la debutul din paginile saptamanalului "Pilote" in 1963, locotenentul Blueberry era de o naivitate si o stangacie induiosatoare, in numai cativa ani autorii ii schimba total personalitatea, transformandu'l intr'un adevarat Titi-Duru' si apropiindu'l in mod evident de caracterului interpretat de Clint Eastwood in trilogia dollarilor a lui Sergio Leone, o serie cu un impact formidabil asupra publicului, dar si a intregii estetici a filmului. Mai mult, Blueberry devine un erou complex, rational dar si sentimental, credibil si in acelasi timp un model cu care cititorului i'ar placea sa se identifice. Aceasta metamorfoza se intampla prin '67, anul cand in revista "Pilote" apare "L'Homme au Poing d'Acier". De la acest titlu, complexitatea albumelor avandu'l pe Blueberry drept personaj creste de la an la an...
                     Tot in aceasta perioada apare Druillet si personajul sau fetis Lone Sloane, neo-terrianul cu ochii rosii : un erou care brazdeaza Universul de'a lungul si de'a latul la bordul navei sale spatiale O Sidarta, infruntand tirani si civilizatii extraterestre. Complexitatea scenariilor si a compozitiilor sale depaseste orice s'a inchipuit pana atunci in domeniu S.F., fie banda desenata sau film. Scenariile lui Phillipe Druillet par scrise pentru un adult, iar cititorul, constient de faptul ca a fost promovat intr'o "categorie" superioara, consimte sa participle la acest joc. Maturizarea publicului este foarte rapida, prefigurand miscarile de strada din 1968, desfasurate in USA, Franta, Italia sau Cehoslovacia si care aveau sa schimbe fata ingénua a lumii pentru totdeauna!...
                      In revista "Vaillant, le journal de Pif" este publicat in 1965 un adevarat reactionar si anarhist : Nikita Mandrika sau Kalkus, cum semna pe atunci si personajul vietii sale, "Le Concombre Masque" (altfel spus, "Castravetele Mascat")... Prezenta lui si a povestilor sale uneori absurde, alteori filozofice si poetice, dar intotdeauna foarte percutante, era de neinchipuit doar cu un an in urma, in orice revista europeana (in Statele Unite ceva asemanator fusese posibil cu vreo 3 decenii mai devreme : "Krazy Kat" de George Herriman si "Popeye" de Segar )! O culme a increderii cu care Mandrika se adresa inteligentei cititorilor sai: doua personaje din "Les Aventures Potageres du Concombre Masque" sunt doi filozofi (Jean-Paul Sartre & Albert Camus) care ratacesc prin desert, schimband intrebari existentiale si fara sa dea vreodata raspunsul!
                 
                        Tot in "Vaillant" debuteaza Marcel Gotlib, cu o multime de povestiri scurte pline de stangacii grafice dar si de scenarii naive si previzibile. Curand insa Gotlib propune un mic univers middle class, intr'un cartier mediocru, ceva gen "lumea lui Pif, imaginata de Roger Mas". Nu dupa mult timp, in acest univers monoton isi face intrarea Gai Luron, catelul vesnic somnoros, care dupa o evolutie grafica si psihologica spectaculoasa devine vedeta seriei, trimitandu'i pe ceilalti eroi in sertarul cu amintiri. Povestile cu Gai Luron se scutura complet de poantele burlesti cu care Gotlib debutase initial in "Vaillant", transformandu'se in gaguri inteligente, un permanent dialog intre artist si cititorii sai.

            Un gag pe care Gotlib il dezvolta cu multa placere : in primele imagini avem privilegiul sa'l vedem pe Gai Luron in "fundu' gol"!!! De fapt, fara zgarda, singura sa vestimentatie obisnuita...

     
  

              Un alt gag minunat : Gai Luron se duce la plaja si isi pune... bermudele!!! Din pacate, toate preparativele ii mananca ziua intreaga, asa ca baia ramane pentru ziua urmatoare!...

           
                      Un numar special de Craciun din "Vaillant, le journal de Pif" : in urma experientelor vestimentare pe care le'a avut, Gai Luron se pregateste sa se lanseze in lumea modei!

  
                       Marele concurs "Imbracati'l pe Gai Luron !"...

                        Foarte curand, rezultatele concursului sunt anuntate. Gotlib pastreaza ideea primita de la cititorii participant la competitie si deseneaza o serie de viniete super-amuzante!

          Castigatorul Marelui Premiu este un francez si ideea sa a fost sa'l transforme pe Gai Luron in Don Quijote iar pe fidelul sau prieten, Jujube in Sancho Panza...

                          
                       Interesant este ca la acest concurs au participat si o multime de copii romani, 4 dintre ei fiind recompensati cu vinietele originale desenate de Gotlib ( ceea ce inseamna ca undeva, prin Romania este posibil sa mai existe 4 desene originale semnate de Marcel Gotlib!!!)...

                    
                          Alexandru Popescu din Turnu (nu Jurnu) Severin ( acesta este bunul verisor al lui... Mircea Arapu si aparent, inca mai are desenul cu Gai Luron bebelus!!!)...

    
                 In plansa "Un dernier mot au sujet du concurs "Costumez Gai-Luron"", vei mai intalni numele catorva "artisti" romani, care pentru cateva momente, l'au imbracat in Romania pe Gai Luron! Cinste lor, cum sa lasi asa mandrete de erou in bombonica goala?
                  Regasind acest numar  Pif - Special Craciun am incercat sa'mi amintesc de ce eu sau viitorii mei prieteni nu am participat la acest minunat concurs, avand pe atunci cam 12 ani. Habar nu mai am ce motive au invocate acestia, dar la mine situatia este foarte simpla: nu am avut niciodata suficiente "pile" ca sa'mi pot face un abonament la revista "Pif" si cu foarte rare exceptii, atunci cand gaseam revista la chiosc, cumparaturile mi le faceam din anticariate, deci mult dupa ce actualitatea devenea istorie...
                   1967, anul cand romanii l'au imbracat pe Gai Luron!...