Banda Desenata la Confesional...

        "Bien que Jules Feiffer ne puisse etre absent d'un panorama de la bande dessinne, il n'est pas simplement dessinateur, mais ecrivain, pas simplement ecrivain, mais critique social, pas simplement critique social, mais psychologue... bref, un phenomene unique en son genre, a classer a part. Ses textes et dessins realises avec minimum d'effort ont un impact maximal."... La Redaction.
        Din principiu, cand intalnesc o prezentare atat de "inflacarata" a unui artist ( asa cum s'a intamplat in istoricul numar 159 al revistei "Graphis", atunci cand redactia publicatiei a dat drumul la buciume si trompete, cand Maestrul a pasit pe covorul rosu), inchid respectiva carte, album sau catalog si'l pun politicos pe raft, poate in altcineva randurile respective vor reusi sa trezeasca exaltare initiala... Pentru cine are probleme cu franceza, voi rezuma textul de mai sus: ..." Jules Feiffer...nu este doar un desenator, ci un scriitor, nu este doar un scriitor, ci un critic social, nu este doar un critic social, ci un psiholog"... Din fericire, cel care a redactat tampenia din "Graphis" se opreste la timp cu osanalele si periuta lui tocita, altminteri riscam sa'l regasim pe Feiffer atarnat in icoana, o pozitie total inconfortabila pentru artist, mai ales ca religia sa este mozaica, iar chipul cioplit si cel pictat sunt interzise...
        Este o lipsa totala de respect sa pompezi atata gaz in statuia lui Feiffer, umflandu'l pana la statura unui Gulliver ratacit intr'un Liliput populat de handicapati. Intr'o lume in care exista artisti totali, ce au jalonat istoria benzii mondiale cu repere inconfundabile, minimizarea aportului lor la cultura lumii este aproape o crima. Cata nerusinare trebuie sa aibe cineva ca sa ridice efigia lui Feiffer peste opera lui Herge?... peste geniul lui Uderzo?... peste tot ce a facut Franquin?... peste o buna parte din cariera lui Pratt?...
         Este adevarat ca acesti artisti fara de care banda desenata europeana nu ar exista asa cum o cunoastem astazi, sunt practic ignorati in USA, si asta din cauza politicii protectioniste americane, ce cauta sa protejeze valorile locale. Insa critica europeana, daca nu ar fi facuta de tot felul de linge'n cur, avea obligatia sa reaseze valorile pe treptele meritate, cel putin pentru publicului de pe vechiul continent.
       

       Am numit acest gen de B.D., banda desenata de "confesional"... Se rezuma de obicei la un strip sau poate o singura plansa si foarte rar, in Europa, Copi, Mandrika sau Bretecher au dezvoltat cate o astfel de "confesiune" pe mai multe pagini...
        Efortul grafic este redus spre zero, de cele mai multe ori autorii repetand aceeasi imagine.
        Accentul se pune exclusiv pe text iar acesta, adresandu'se adultilor, se refera la problemele casnice, sociale, religioase politice, psihologice... intr'adevar, intrebarile sunt adulte si pertinente, nu intotdeauna insa raspunsurile sunt la fel.
         Acest gen de B.D. este mai mult decat interesant atunci cand apare intr'un magazin variat. Atunci cand este insa editat cate 10 pagini intr'o revista (este cazul revistei lunare "Linus" din Italia si a lui "Charlie mensuel", magazin publicat in Franta ) sau intr'un album, monotonia grafica si chiar a subiectelor, te poate impinge sa'ti pui streangul de gat...

              Cazul cel mai inexplicabil este cel al lui Charles Schulz, autorul seriei de banda desenata "Peanuts", tiparita in momentele de glorie in peste 2.600 de ziare din intreaga lume... Publicarea celor peste 17.000 de stripuri cotidiene, la care se adauga desenele animate si gadgeturile ce au umplut magazinele de jucarii din USA si de aiurea, l'au facut pe Schulz cel mai bogat autor b.d. din lume.
               Pentru o banda desenata de "confesional" este o realizare de necrezut!... Daca ai rabdare sa urmaresti cateva randuri desenate si scenarizate cu o incredibila monotonie de Schulz, iti vei pune aceleasi intrebari ca si mine: cum este posibil?

             Copi, un artist argentinian pe care era imposibil sa nu'l intalnesti prin anii '60 in "Hara Kiri", "Linus" sau "Charlie Mensuel", este la randul sau adeptul aceluiasi gen de banda desenata. Desenul este practic o stampila, pe care o aplica cu mare veselie iar dialogurile sunt bransate la problemele societatii acelor ani...
             Faptul ca (.) Copi era un poponar notoriu in Paris nu cred ca are vreo legatura cu notorietatea sa, ce crezi?...

        Johnny Hart si dai inainte cu stampila!...

          Johnny Hart & Brant Parker: Daca treaba merge si stampila nu s'a tocit...

           Frank Dickens...

          Nikita Mandrika pe vremea cand isi imagina ca numele sau poate vinde orice cacastiut... Era epoca de inceput a revistei "L'Echo des Savanes" si Mandrika renunta cu inconstienta la fabulosul stil pe care si'l faurise in revista "Vaillant, le Journal de Pif"... Cativa ani mai tarziu, realizeaza ce a pierdut si reia pentru "Pilote Mensuel" aceleasi scenarii si decupaje pentru "Concombre Masque", cele care l'au facut celebru dupa 1965...

           Aproape intreaga cariera a lui Claire Bretecher a fost cladita pe imagini statice si dialoguri existentiale. Se pare ca francezilor le place la nebunie existentialismul, nu degeaba ei sunt cei care au "inventat" acest curent filozofic...

           Regis Franc, alt "filozof" de prin "Pilote"...

           Cabu nu era nici el prea departe de imaginile de "confesional" intepenite de... Fiind insa un grafician de exceptie, plansele sale au avut intotdeauna plasticitate.

              Fac ce fac si revin la aceeasi plansa din Wolinski. Este singura pe care o am intr'o revista "Charlie Mensuel" si promit ca va fi si ultima. Wolinski nu prea s'a dat in vant dupa desen niciodata, asa ca acest gen plin de filozofeli i'a venit ca o manusa...

              Enzo Lunari salveaza reputatia Italiei...
              Acest gen foarte locvace, plin de fraze si in care miscarea a fost practic anulata fireste ca are adeptii ei... Eu nu ma numar printre ei. Pentru mine, banda desenata a insemnat intotdeauna dinamism si actiune si am apreciat artistii care au stiut sa transforme chiar si un dialog banal intr'o scena dinamica, plina de suspence (exista un film, " Rope" regizat de Alfred Hitchcock in 1948, cu James Stewart, un film plin de dialog si aproape lipsit de actiune... miscarea atat de necesara unui film sau unei adevarate benzi desenate, este prezenta in film doar prin "miscarea obiectivului" si montaj... o lectie pe care prea multi o ignora)...

Ultimul Pif de pe Terra...

         Despre publicatiile editurii Vaillant am vorbit impreuna de multe ori si crede'ma, inca au ramas atatea lucruri de spus!... E normal sa fie asa, caci in cei peste 50 de ani de existenta ai editurii, artistii ce au colaborat la revistele editate, au lasat in urma lor cate o picatura din sudoarea lor... Cu trecerea timpului, o parte din acesti stropi s'au transformat in pietre pretioase iar curiosii ca mine, incearca sa le descopere prin praful asternut de trecerea anilor...
         Am rasfoit atatea pagini din istoria acestei edituri, incercand sa aflam cine sunt oamenii ce i'au cladit reputatia: Roger Lecureux ("Le vrai pere de Rahan"), Jean Ollivier ("Despre cavaleri, trapperi si kung-fu"), Andre Cheret ("Rahan si prima lectie de caligrafie"), ("Rahan si prima emancipare sexuala"), ("Bob Mallard, ingerul cu aripi de metal"), ("Bob Mallard, Alte aripi de hartie") Gotlib ("Gai Luron se imbraca Made in Romania"), E.U. Gire si Kam & Rah ("Two lonesome cowboys"), Mandrika (Concombre Masque), Tabary ("Cei mai mari tampiti din B.D."), Deynis si "Jacques Flash" ("A sad story abaut the invizible man"), Eduardo Coehlo si Davy Crockett ("King of the Wild Frontier"), Kline & Davy Crockett ("Sur la frontiere sauvage") Dorville ("Ollivier, Vaillant & Company"), Gerald Forton ("The Last Gunslinger"), ("Teddy Ted: He was a poor lonesome cowboy"), am vorbit despre celebrele de'acum numere speciale de Sarbatori ("Un Pif foarte Special")...
         A sosit timpul, din pacate, sa rasfoim impreuna si cea din urma revista "Pif". Personal, nu cred ca revista "Pif" va mai putea fi resuscitata vreodata din propria cenusa asemenea pasarii Phoenix, ca sa planeze inca o data maiestuos peste intreaga presa pentru copiii Europei!...
         Inainte de a ne hotara daca este cazul sa varsam o lacrima sau nu, haide sa aruncam o privire peste cateva coperti magnifice, aparute de'a lungul timpului si care au facut sa tresara inimile atator mici cititori, de dincolo sau de dincoace de Marele Zid de la Berlin...

        O gaselnita a responsabilului de la marketing: "In definitiv, numerele nevandute de ce sa fie date la retopit, o operatiune in urma careia rezulta hartia igienica?... nu e pacat sa te stergi la cur cu simpaticii Placid & Muzo sau chiar cu Omul invizibil?"... Drept care, toate editurile adunau revistele nevandute intr'un "recueil" trimestrial (in romaneste nici macar cu exista un corespondent al acestui termen- ma refer la "recueil" desigur, caci pentru cur, slava domnului, limba romana are suficiente alternative!), ce se vindea cu un pret mult mai mic. Aceasta inovatie negustoreasca, ce cauta sa evite risipa, a fost conceputa de un evreu francez, Paul Winkler, respectiv proprietarul agentiei "Opera Mundi" ce edita in Franta anilor '30 revistele saptamanale "Mickey", "Robinson" si "Hop La!", toate avand drept scop difuzarea materialelor americane pe piata franceza (O observatie pe care nu a facut'o inca niciun analist B.D. din lume, desi concluzia era evidenta: al Doilea Razboi Mondial a insemnat inceputul benzii desenate moderne europene! Interzicerea importurilor comicsurilor americane de catre Germania Nazista si Colaborationistii din tarile ocupate, a insemnat o revigorare a talentelor locale, sufocate de calitatea benzilor aduse de peste ocean. Recuperarea pasilor pierduti s'a facut extrem de repede, astfel incat in foarte scurt timp artisi ca Raymond Poivet, Paul Gillon, Arnal, Cezard sau Martin Sievre (Eduardo Coehlo), sufocati pana atunci de "invazia" americana, au reusit sa scoata capul la suprafata si sa egaleze, daca nu chiar sa depaseasca, modelul american... De departe cel mai important artist B.D. din Europa, Herge, creatorul seriei "Tintin& Milou", a devenit celebru fiind promovat de o revista cu viziuni naziste si cu un tiraj impresionant... Dupa Razboi, a fost acuzat de cei care dictau regulile, de colaborationism, ceea ce era o tampenie fara margini! De fapt, se vroia sugrumarea initiativei locale. Herge era un exemplu negativ: este posibil sa reuseasca cineva nascut intr'o tara atat de mica cum este Belgia?... Intrebarea fireasca este "Daca nu ar fi avut loc cel de'al Doilea Razboi Mondial, soarta acestor artisti ar fi fost sa vanda seminte la coltul strazii sau sa traga la saiba in linie?'...
     Raspunsul la aceasta intrebare este foarte important pentru Romania de astazi, o tara in care niciun roman nu se mai regaseste, o tara aproape invinsa de invazia capitalului strain... ).
     In Romania nu au existat pana acum decat vreo 2 tentative de a face "recueils-uri": prima incercare a fost facuta de Sandu Florea si "complicele" sau, Radu Theodoru. Surprinsi de numarul mare de exemplare nevandute din revista "Carusel", ei au facut un "recueil" cu primele 10 (?) numere, cartonat si cu o ilustratie comerciala de Valentin Tanase pe coperta (detaliile sunt imprecise din cauza anilor care au trecut... ceea ce stiu sigur este ca volumul l'am vazut la Sandu in mana, dar nu l'am avut niciodata in colectiile mele). A doua incercare de a educa publicul B.D. din Romania cu formula "recueil" a fost facuta de "HAC", adica "Harap Alb Continua"... Din pacate, nici acestia nu au inteles nimic din marketing, incercand sa umble cu soparla: volumul in care erau adunate primele 4 numere din "HAC" era mai scump decat cele 4 fascicule cumparate separat, ceea ce este o tampenie!

      Ultimul numar din revista "Vaillant", format foarte mare... O epoca eroica avea sa se'ncheie...

   Cel dintai numar al revistei "Vaillant" in format mediu... O perioada ce avea sa dureze 3 ani si aproximativ 150 de numere, tiparite pe hartie lucioasa!...

        Primul numar din "Vaillant, le Journal de Pif", o revista ce avea sa apara timp de 4 ani, pe hartie mata intr'un format A4 si 48 de pagini... Este poate cea mai interesanta perioada, in care revista incepea sa se impuna in peisajul editorial destinat copiilor si tineretului.

         Primul numar din marea revolutie care avea sa fie "Pif Gadget", asa cum aparea in publicitatile din cele din urma numere "Vaillant, Le Journal de Pif" si asa cum s'a gadit in chioscuri, intr'o dimineata friguroasa de februarie din 1969... O revista ce avea sa marcheze intreaga istorie a B.D.
 

       Diferite machete ale revistei "Pif Gadget", de'a lungul timpului si unul dintre numerele ultimei incercari (ce a durat 4 ani) de a impune revista "Pif" pe piata presei pentru copii din Franta...

      Dupa "revolutia" din Romania au existat doua incercari de a exploata un mit esential pentru orice amator roman de banda desenata... Una dintre incercari i'a apartinut lui Sorin Stefanescu, pe atunci directorul editurii Aldo Press. Din nefericire, la fel ca si in cazul primei tentative esuate (habar nu am cui i'a apartinut si de altfel, chiar ca nu conteaza), nimeni de la Aldo Press nu a crezut cu adevarat in reusita, drept care intreaga intreprindere a fost tratata superficial... Revista nu prea avea de'a face cu "Pif",originalul francez si era un amestec bizar intre "Pif", "Tintin", "Pilote", "Spirou" si ce s'o mai gasi pe la alti editori... In vreo 20 de pagini tiparite foarte prost ( Se repeta greseala istorica de la sfarsititul celui de'al Doilea Razboi Mondial, cand prima revista romaneasca de banda desenata, "Covorul Fermecat", tiparita infect, ii interzicea practic amatorului de grafica, apropierea de marea banda desenata. Drept consecinta, pana in 1990 Romania nu a avut repere la care sa se raporteze, ignorand deliberat si din comoditate lectia pe care Vaillant- Pif a predat'o de'a lungul anilor... este un subiect de o mare gravitate, ce a avut consecinte de durata in evolutia foarte inceata a  B.D. in Romania, drept care voi reveni asupra lui cat de curand,,,), Sorin Stefanescu inghesuie tot ce se poate inghesui, fara sa urmareasca vreo politica editoriala: astfel, alaturi de "Boule & Bill", o serie ce se adreseaza copiilor de 8-10 ani, apare "Achille Talon", un erou care are un discurs destinar adultilor (Traducerile si adaptarile sunt probe de prostie rar intalnite... astfel, cand un personaj i se adreseaza lui Boule ii spune: "Mai, Boule...". Este limpede ca personajul trebuia rebotezat, iar in cultura romaneasca exista un erou foarte popular ce putea sa vanda seria mult mai bine: Bula!).

      Pif este incredibil de neindemanatic desenat, imi pare rau de Jean Udrescu dar desenul parca ii apartine unui concurent codas la cel dintai concurs organizat candva de Cutezatorii si Pif...

m

         Din pacate, un mare grafician ca Pompiliu Dumitrescu nu a crezut niciodata in banda desenata... Inca odata, Pompiliu actioneaza ca un functionar, fara tragere de inima, de parca gajul pe care'l pune in joc nu ar fi propriul nume!...

        Incet, incetisor,  am ajuns la ultimul Pif de pe Terra... Altfel spus, ultima revista ce a purtat numele acestui personaj legendar imaginat de Arnal. Intre 2.004 si 2.008, au aparut 53 de reviste "Pif", cu o periodicitate lunara... In redactia acestei publicatii regasim doua nume care ne sunt foarte familiare: Francois Corteggiani, un desenator si mai ales scenarist B.D. foarte cunoscut ( "Pif", "Smith & Wesson", "Marine", "L'Ecole Abracadabra", "La Jeunesse de Blueberry", "Alix", "De silence et de sang"...) si... Mircea Arapu! Desigur, este vorba de compatriotul nostru care in 1978 si'a bagat picioarele adanc in "Epoca de Aur" si a plecat in Franta.
      La scurt timp dupa intoarcerea lor din Romania, unde erau invitati de onoare la Salonul anual de BD (cred ca era prin 2.008), Corteggiani si Arapu afla cu stupoare ca revista in care'si investisera sperantele ultimilor 4 ani isi va inchide portile...
     

       Francois Corteggiani se trezeste in brate cu cu o multime de materiale originale programate pentru numarul "54" si se hotaraste sa le imprime intr'un tiraj limitat, destinat strict pentru autorii ce au transpirat pentru acest numar, dar si pentru colectionarii pasionati.
       Astfel, intr'o editie de "lux", cartonata si cu cotorul legat in panza, se tipareste ultimul numar din revista lunara "Pif", un album de vreo 200 de pagini ce cuprinde continutul legendarului nr. 54, ce nu avea sa mai apara niciodata in chioscuri, dar si alte materiale inedite...
       Un numar legendar, o initiativa fara precedent in istoria benzii desenate!...

       In continuare, cateva extrase din acest "obiect' de colectie, tirajul fiind de 100 de exemplare (?)...

      Godard, o legenda vie a benzii desenate din Hexagon, un artist total ce a fost prezent timp de peste 30 de ani in redactiile revistelor "Vaillant", "Pif", "Pilote", "Tintin", "Circus", "Spirou", a incercat sa relanseze o serie ce a fost un mare succes prin anii '70 in revista "Pif Gadget", desenata pe atunci de Mic Delinx. Succesul nu a fost insa pe masura asteptarilor...

        Printre seriile clasice pe care ultima varianta a revistei "Pif" le'a promovat este si "Loup Noir"...

Alte personaje super-clasice, "Les pieds Nickeles", o serie celebra in Franta prin anii '20, imaginata de Louis Forton, nimeni altul decat bunicul lui Gerald "Teddy Ted" Forton!!! Odata cu expirarea drepturilor de autor, Corteggiani si bunul sau prieten Herle, un grafician foarte versatil, reiau seria pentru "Pif"...

       ...La randul sau, Gerald Forton, genialul grafician care a redat atat de credibil universul lui Teddy Ted timp de 10 ani, isi incearca puterile la 80 de ani cu un nou personaj. Felicitari, Maestre!...

       Norma este un grafician cunoscut si apreciat de generatia anilor '80 pentru "Capitaine Apache", o serie scenarizata de Roger Lecureux. In noua serie, a carei actiune se intampla pe vremea imperiului aztec, Norma isi modifica total stilul, aducandu'l mult mai aproape de "Linia Clara". Rezultatul poate fi rezumat intr'un singur cuvant: nasol!...

                  "Forg" este o serie care debuteaza penibil ca grafica, dar evolueaza foarte rapid. Scenariul, semnat sub un pseudonim, este de Corteggiani...

           Un veteran de la "Spirou" ("Dr. Poche"), incercandu'si puterile in redactia revistelor pentru copii, a Partidului Comunist Francez...

         Schimbul de maine sau noua generatie, care se pare ca s'a descurcat foarte bine chiar si dupa falimentul ultimului avatar al lui Pif...

      In acest numar istoric este publicat si un autor roman: Valentin Cristescu. Pentru oricine se simte stanjenit ca nu a auzit inca de respectivul, reamintesc ca Valentin este desenatorul care a imaginat cateva personaje amuzante, printre care Bubu, bufnita, ce aparea la un moment dat in "Universul Copiilor"...
       Valentin Cristescu este prezent in acest ultim numar legendar al revistei "Pif" cu 2 planse, pe care ai ocazia sa le vezi aici...

            Acesta a fost un rezumat al ultimului "Pif"... Al ultimului Pif de pe Terra...