Cativa monstruleti din ograda lui Marian Mirescu...

            Marian Mirescu... Un tip despre care aflasem o multime de lucruri cu ceva timp inainte de a'l cunoaste la Craiova in "carne si oase", pe la inceputul anilor '90. Un craiovean a carui activitate de grafician am urmarit'o cu atentia in cateva dintre cele mai importante si mature publicatii din "Epoca de Aur": almanahul "Anticipatia", ce aparea o data pe an si "Orion", o revista de format foarte mare, dedicata S.F.-ului... Daca in "Anticipatia" banda desenata era destul de sporadic prezenta (cred ca unul dintre responsabilii de la "Anticipatia" era Alexandru Mironov, ex-ministru al tineretului pe vremea lui Ilici Iliescu... cu Mironov am fost o vreme coleg la Palatul Pionierilor si Soimilor Patriei si intr'o discutie particulara, Mironov si'a marturisit aversiunea fata de cea de'a 9a arta ), in "Orion" banda desenata parea chiar gazda acestei publicatii! Din pacate, in biblioteca personala nu am mai gasit niciun numar din cele 6 aparute, asa ca voi "cita" din memoria mea obosita cateva momente pe care mi'e greu sa le uit, mai ales ca aceasta incredibila aventura se'ntampla in '88- '89, adica anii cei mai intunecati pe care generatia mea i'a avut de strabatut... Din intreaga echipa redactionala imi amintesc doar de Marian Mirescu, Viorel Pirligras si Dodo Nita. Toti vorbeau despre banda desenata, desenand'o, scenarizand'o sau analizand'o si acest lucru era de necrezut pentru orice iubitor al celei de'a 9a arte, atunci cand in Romania desertificarea nu cuprinsese doar agricultura ci si mintile noastre...
           Dupa '90, Pierre Pascal a sosit in Romania si ajutat de cativa romanasi, au cautat caile prin care puteau sa genereze in constiinta autorilor romani de B.D., sentimentul propriei valori ( Nu uita ca pe plaiurile mioritice banda desenata a fost considerata o cenusareasa a artelor, fiind tolerata doar in "debara" si niciodata invitata in "sufragerie"... Vrei cateva exemple?... Cand Sandu Florea a acumulat 6 albume de banda desenata, adica echivalentul a 6 volume de ilustratii ce i'ar fi permis oricarui grafician sa intre in Uniunea Artistilor Plastici, el si'a depus imediat o cerere pentru a deveni membru. Raspunsul de loc politicos al Uniunii a fost un sut in cur... Un alt exemplu?... In 1980, printr'o coincidenta Sandu Florea si cu mine aveam sa castigam 2 Mari premii internationale pentru B.D., S.Florea in Italia, iar eu in Belgia - Sandu pentru Harap Alb" iar eu pentru "Une Nuit, Un Lache". Reactia locala? O adanca tacere...). Atunci am avut ocazia sa'l cunosc pe "viu" pe Marian Mirescu, adica artistul care a avut nebunia sa'l redeseneze pe Enki Bilal, doar pentru a'l face cunoscut publicului roman!...

           Experientele artistice personale, dar si cele editoriale ale lui Mirescu sunt fara numar, fara numar... si intotdeauna de cea mai buna calitate. Doar conjunctura deloc favorabila si primirea rece de care a avut parte banda desenata in Romania "postrevolutionara", pot fi considerate responsabile de faptul ca Marian Mirescu nu a facut o cariera solida in cea de'a 9a arta... Adica mai pe romaneste, faptul ca in Romania nu se prea poate trai  din B.D. ...
           Astazi, te fac partas la cateva extrase de senzatii, din "Ah, BD!" si "Sanki"... Vei fi surprins de numarul mare de artisti care au raspuns prezent, atunci cand pe culmea dealului buciumul manuit de Mirescu a dat semnalul de alarma...

                In dezordine si poate riscand sa omit numele vreunui artist, monstruletii de mai sus au scapat din penitele si pensulele lui : Marian Mirescu, Alex Ciubotariu, Viorel Pirligras, Mircea Arapu, Adrian Barbu, Tudor Popa, Sandu Florea, Drujiniu, Maxim, Valentin Iordache, Nic Moldoveanu, Ionut Popescu... Aproape toata floarea vechiului si noului val...

        M.M si Vio Pirligras... In stanga imaginii, poate il recunosti pe Mihnea Columbeanu, un adevarat "monstrulet",  aici fara barba si inca in libertate...

Cel mai gustos bucatar din lumea benzii desenate

        Cand vorbesti despre gastronomie, dai dovada de ignoranta cu carul daca din monologul tau lipseste cel putin o referire la traditionala bucatarie franceza. Gurmand de cand ma stiu, marturisesc ca anumite delicatese din Hexagon le'am privit intotdeauna cu ostilitate, cu tot respectul pe care Franta mi'l impune de fiecare data cand ma raportez la ea. De pilda, melcii nu i'am suportat niciodata in ceaun, asezonati cu usturoi, unt si patrunjel... intotdeauna mi'au placut mai mult in gradina, atunci cand se tarasc precauti ca partizanii, la firul ierbii stropite de roua (" Vezi, atunci mi-a dat prin gând ,
       Că tot stând şi alergând ,
       Jos în vraful de foi ude
       Prin lăstari şi vrejuri crude
       S-ar putea să dau de el,
       Melcul prost, încetinel...
       Din ungher adânc, un gând
       Îmi şoptea că melcul blând
       Sub mormânt de foi, pe-aproape
       Cheamă omul să-l dezgroape"...spunea candva Ion Barbu, cand isi schimba straiele de matematician cu cele ale poetului.)...
        Tot asa, fructele de mare mi se par mai amuzante in mediul lor natural, decat pe un platou de faianta... De cand era sa o mierlesc pe la vreo 10 ani, purtat de un curent spre larg, "gustul marii" de mult nu imi mai incita papilele gustative ( "Cand dintre pomi spre mare se rasucise vantul,
         Si-n catifeaua umbrei nisipul amortea,
         L-a scos un val afara cu grija asezandu-l
         Pe-un cimitir de scoici ce stralucea".... era "Albatrosul ucis" plans de Nicolae Labis)...
         De cate ori ajung la Paris, a devenit un ritual pranzul luat in cartierul Saint Michel, in apropierea fantanii, la carciumile ieftine si pitoresti pe care le'ntalnesti la tot pasul. De fiecare data, ospatarul mai mult sau mai putin francez dar in orice caz bun cunoscator al bucatariei locale, ma priveste fara prea multa condescendenta atunci cand intrebat cum trebuie sa'mi serveasca portia de Boef bourguignon, in loc sa aleg varianta "saignant", adica "in sange", asa cum o prefera orice francez ce se respecta, eu optez pentru "bien cuit" adica "bine facut" si fara urme de sange in strachina, din respect pentru stomacul meu, dar si pentru efortul lui Prometeu, cel care ne'a strecurat flacara sub cratita...
         E limpede ca bucataria este o arta si ca orice arta cu muza sau fara, este interpretabila...
        

         Cine nu'si mai aminteste irezistibila comedie a lui Claude Zidi din 1976, cu Louis de Funes si Coluche, "L'Aile ou la cuisse" ("Aripioara sau piciorus ?")?... De Funes, desi aflat in urma unui atac de cord ce avea 7 ani mai tarziu sa'i vina de hac, interpreteaza magistral rolul lui Charles Duchemin, nimeni altul decat temutul specialist in arta bucatariei, cel care editeaza anual un ghid gastronomic ce poate ridica sau ruina fara probleme orice restaurant de prestigiu...

              Louis de Funes nu este la prima incercare "gastronomica"... Cu 10 ani in urma, in 1966, el a jucat rolul directorului si proprietarului unui mare restaurant parizian... O alta comedie de zile mari...

          Cred ca ma privesti nedumerit si stai sa te'ntrebi ce lagatura poate sa existe intre arta culinara si banda desenata?... Imaginea de mai sus iti va raspunde in locul meu. Din spatele ochelarilor te priveste Radu Popovici. Radu Popovici sau unul dintre artistii celei de'a 10a arte (?)...

           Un artist ce invarte cutitele din bucatarie cu maiestria unui ninja aflat in misiune, un fin cunoscator al tainelor bucatariei de aici si de aiurea, poate singurul expert care a reusit sa afle, prin deductie, cum arata bucataria stramosilor nostri daci!...

             Radu Popovici de care iti vorvesc nu are nicio legatura cu celalalt Radu Popovici din banda desenata, adica baiatul scriitorului Alecu Popovici, cei doi care cu foarte multi ani in urma au editat o revista nostima, "Baby Star", in care banda desenata avea parte de un coltisor...
             Radu Popovici tre' sa fie cunoscut de toti iubitorii romani de B.D. pentru cele 2 mari reviste exclusiv de banda desenata, pe care le'a editat cu ani in urma : "Quadrat" si "Dino". Doua proiecte foarte ambitioase, pline de benzi desenate de calitate si care din pacate si'au dat obstescul sfarsit in indiferenta incredibila a publicului larg! Cele doua aventuri editoriale l'au costat scump pe Radu Popovici, care nu prea vrea sa mai auda de banda desenata. Poate doar din perspectiva consumatorului!.... De curand, dorind sa sterga orice amintire dureroasa despre impactul benzii desenate asupra finantelor domniei sale, Radu Popovici si'a donat intreaga sa biblioteca b.d. (vreo 300 de volume!), Palatului National al Copiilor. Daca vrei sa vezi minunea, esti binevenit aproape orcand sa conspectezi colectia, caci pe copilasii din ziua de azi aceasta donatie ii lasa perfect indiferenti!...

           Ca de obicei, cateva extrase "la tema" din banda desenata europeana...

       In armata lui Cezar, mancarea este execrabila, deloc pe gustul legionarilor...

        Impinsi de foame, Obelix si nedespartitul sau prieten Asterix, se hotarasc sa schimbe cutumele din oastea romana... "Metodele" lor sunt atat de eficiente incat bucatarul de la popota isi aminteste foarte rapid ca bucataritul este o arta!...

          Cu un pic de efort, tainul regulamentar se transforma intr'un adevarat festin!...

         De data aceasta, Asterix si Obelix isi vor incerca talentele in bucatarie: parerile consumatorilor vor fi impartite...

            © Ed. Hachette, Goscinny & Uderzo

            Gai Luron descopera ca bucataritul este o arta...
            © Ed. Audie & Gotlib

         ...arta culinara inca mai are secrete chiar si pentru o gospodina "veterana", cum este mama lui Boulle!...        © Ed. Dupuis & Roba

          In aventurile lui "Lucky Luke", Calamity Jane vrea sa redevina o femeie de lume iar una dintre primele conditii este sa invete sa gateasca... Unde poti gasi retetele cele mai apetisante, dacat in arhiva unui ziar din Vestul Salbatic?...

        ...gatitul unui desert este intr'adevar dificil, dar consumare lui devine o problema de viata si de moarte!...

          © Ed. Dupuis, Goscinny & Morris

Cand Romania a deschis timid fereastra...

          Despre Claude Moliterni am mai vorbit de curand, atunci cand am marcat un moment foarte important din banda desenata mondiala, respectiv aparitia unui aparat critic specializat in consemnarea datelor importante din Istoria celei de'a 9a arte, dar si in analiza si evaluarea oricarei manifestari B.D. ("Iesirea din tunel...")...
          Lipsurile si slabiciunile acestui inceput le'am consemnat in articolul anterior si in parte, sunt justificate: atunci cand pasesti pe un teren necunoscut, este normal ca fiecare pas sa nu semene cu cel anterior... "Cadenta" vine cu timpul, atunci cand un limbaj specific este acceptat de toata lumea implicata in respectivul domeniu. Mai greu de explicat sunt insa slabiciunile lui Moliterni, un organizator vizionar si capabil, dominat insa de un ego supradimensionat: majoritatea scenariilor sale b.d. sunt dispensabile iar alegerile pe care le face atunci cand isi ilustreaza "disertatiile", sunt in mare parte discutabile. In cazul sau functioneaza la perfectie dictonul "Cine' mparte, parte'si face!", o zicala ce functioneaza si pe plaiurile mioritice, atunci cand vine vorba de banda desenata locala.
          In 1980 la editura Pierre Horay apare un adevarat monument inchinat benzii desenate de pretutindeni: "Histoire Mondiale de la Bande Dessinee", o lucrare monumentala ca importanta, dimensiuni dar si ca implicatii imediate... Volumul este coordonat de Claude Moliterni si se vrea o imagine obiectiva a celei de'a 9a arte, de la origini pana la sfarsitul anilor '70...
          Albumul de peste 250 de pagini este editat in conditii tipografice deosebite, neobisnuite pentru acei ani.
     

              Slabiciunea lui Moliterni vine tocmai din faptul ca intreaga osatura a volumui pe care'l coordoneaza se bazeaza pe scoala de banda desenata franceza, pe care el fireste ca o cunoaste foarte bine si pe care mai sunt grefate cateva repere importante: scoala americana si cea belgiana. Fara doar si poate ca Franta este extrem de importanta atunci cand vorbim de banda desenata. Insa, atunci cand iti pui problema sa inalti un monument benzii desenate universale, este bine sa incepi cu inceputul (si aici, nu ma refer la "Columna lui Traian", "Tapiseria de la Bayeux" sau "Imageries d'Epinal"... ci la aparitia unui limbaj comun, pe care'l impart mai multi artisti, adunati in jurul unei publicatii cu mare impact la mase)...
             In mod natural, dupa un capitol dedicat erei primitive a benzii desenate, indiferent unde au aparut cele dintai manifestari b.d., urmatorul capitol trebuia dedicat benzii desenate americane, tarii unde banda desenata a intrat pentru prima data in constiinta publicului. Mult mai important, artistii din U.S.A. au anticipat fiecare pas ce avea sa transforme banda desenata, celelalte tari nefacand altceva decat sa preia "gaselnitele" si in unele cazuri, sublimandu'le...
             Cel de'al treilea capitol nu avea voie sa fie dedicat altcuiva decat Belgiei, adica tara care a avut la un moment dat doua dintre cele mai importante reviste din Europa, "Spirou" si "Tintin", o tara care a inteles si adaptat cel mai bine lectia americana si care a inspirat banda desenata franceza...

            Moliterni avea obligatia morala sa se intereseze de mersul celei de'a 9a arte in toate tarile, inainte de a initia un proiect atat de ambitios, intitulat"Istoria mondiala a Benzii desenate". Felul in care urma sa se documenteze era strict problema domniei sale... Lipsa Internetului fireste ca nu poate fi o scuza. Din comoditate, Moliterni a apelat doar la persoanele din anturajul sau, ori cela care au aflat din intamplare de proiect (este cazul lui Mircea Arapu)...
             Este destul de penibil atunci cand rasfoind capitolul "Europa", nu regasesti Romania (articolul lui Mircea a sosit pe ultima suta de metri si nu a mai apucat sa modifice diagrama), dar nici atatea alte tari...

       Capitolul dedicat Frantei este generos si destul de bine alcatuit...

           Moliterni, incapabil sa simta valoarea unui artefact cand timpul nu hotaraste in locul lui, atunci cand vrea sa sublinieze un anumit trend alege fara discernamant o plansa relativ nula imaginata de Michel Crespin, publicata chiar in acele zile in "Metal Hurlant"...
           Plin de subiectivism, il mananca in cur si se da in stamba citand din "Scarlet Dream", o tampenie semnata de el si Gigi, altminteri un desenator onorabil dar nu de citat in "Histoire Mondiale de la Bande Dessinee"...

       Imbibat de zecile de cataloage de pe la expozitiile de arta pe care tre' sa le fi vazut, Moliterni isi imagineaza ca un "agrandissement" dintr'o banda desenata va da bine si intr'un album, la fel ca pe simeze...
        Astfel, pe doua pagini de format imens, el va mari O IMAGINE din "Corto Maltese" de Hugo Pratt! Moliterni demonstreaza ca nu a inteles nimic din spiritul benzii desenate, care nu este grafica de sevalet ci o naratiune compusa dintr'o succesiune de imagini. Ritmul naratiunii si decupajul paginilor inseamna chiar BANDA DESENATA!... Hugo Pratt este unul dintre cei mai importanti povestitori contemporani, dar nu in sensul de Ispirescu sau Slavici, ci de narator B.D. ... decupajul scenariilor sale atinge perfectiunea in vreo 16-17 din cele 21 de povestiri cu Corto Maltese, publicate in "Pif Gadget (de fapt, singurele benzi desenate geniale facute de Pratt; surprinzator este faptul ca imaginea extrasa din "Corto Maltese" apare la capitolul "B.D. in Italia" desi este un detaliu din epoca franceza a lui Hugo Pratt si face parte dintr'un concept gandit dupa canoanele impuse de revista comunista "Pif Gadget"!)...

            Incursiunea prin banda desenata belgiana este aproape episodica, reducand importanta acestei scoli...

           Nu exista decat mici aluzii la rolul determinant pe care l'au avut o serie de benzi desenate americane asupra unor serii ce au aparut in Franta de'a lungul timpului, facand scoala: "Flash Gordon" si "Les Pionniers de l' Esperance" sau primele lucrari ale lui Edgar P. Jacobs; "Prince Valiant" si "Yves le Loup" sau "Chevalier Ardent", "Jungle Jim" si "Lynx Blanc" si "Wango", "Tarzan" si "Tounga" sau "Rahan", serii ce au participat activ la devenirea B.D. franceze in ceea ce este astazi...

         Este impresionant capitolul dedicat Japoniei, mai ales acum, dupa 35 de ani... Daca in istoria lui Moliterni din cele 250 de pagini, 3 sunt suficiente ca sa rezume pasii timizi ai niponilor, astazi in fiecare librarie specializata in banda desenata aproape jumatate este dedicata fenomenului manga!...

     Banda desenata filipineza, o revelatie in acei ani si un suport pentru industria americana de comics (incearca sa faci abstractie de prostiile "suprarealiste" alese de Moliterni!)...

         In blogul personal, "The Dark Side of... Lee Ivas Anghel", am analizat pe scurt articolul despre Romania, semnat de Mircea Arapu si aparut in "Histoire Mondiale de la Bande Dessinee". Am sa reiau cele 3 extrase, remontate pentru o mai buna citire, dupa care in continuare vei putea sa le urmaresti asa cum au aparut in Istoria lui Moliterni...

      Participarea lui Mircea Arapu la aceasta aventura editoriala este un eveniment de o importanta exceptionala pentru istoria nationala a b.d. . Intr'un moment cand legaturile Romaniei cu exteriorul pareau rupte pentru totdeauna, CATIVA romani au reusit sa mentina vie in atentia publicului occidental imaginea tarii! Intr'un moment cand singurele informatii despre Romania nu erau altceva decat note catastrofale, CATIVA romani transmiteau Occidentului ca Romania exista si incearca sa se comporte normal...

        Articolul lui Mircea Arapu, asa cum a aparut acum 35 de ani...

             In pagina de mai sus, o proba de tembelism scenaristic cum rar vei mai putea intalni in vreo banda desenata (cu exceptia Romaniei, tara in care orice este posibil... de altfel, curand am sa revin cu mai multe exemple): Intr'un extras dintr'o banda desenata ("Urmasul lui Tarzan" ?) desenata cuviincios de Albin Stanescu si scenarizata dracu' stie de cine, un personaj exclama: "Urangutanul!"(nimeni nu stie daca este un strigat de groaza sau bucuria de a descoperi ultimul exemplar din aceasta specie), un altul ii raspunde indiferent "Si ce-i cu asta?" si in sfarsit, un altul care tocmai pare sa fi aflat ca fumatul este daunator, zice: "Ciine! Sintem pe drum de doua zile. Unde-i locul, ca-ti crap capul!"... Totul intr'o singura imagine! Inca mai sunt indivizi in Romania care se intreaba de ce nu merge banda desenata in aceasta tara...

                             Sper ca in lumea asta atat de mica, cum este cea a B.D. din Romania, in care inca un individ ca Dodo Nita continua sa cante fals, toti au aflat ca Mircea Arapu este cel dintai care a rezumat povestea atat de zbuciumata a benzii desenate romanesti... Ceea ce Mircea a uitat sa'ti spuna, poti conta ca vei afla curand de la mine!...
                              La multi ani, Mircea !