Candva promiteam ca ne vom arunca impreuna cateva priviri si pe imagini cu altfel de femei decat constantele slabonoage din lumea modei, top- modelele cu mersul sleampat pe care toate televiziunile din lume incearca sa le transforme in etalon de frumusete al acestor decenii. Marturisesc ca pentru aceasta incursiune in istoria frumusetii la femei, am avut nevoie de mult curaj. Cea dintai halta am facut'o cu numai 80 de ani in urma. Rasfoind o colectie de reviste "Realitatea Ilustrata", am gasit la loc de cinste concursul national Miss Romania, unde se alegea cea mai frumoasa romanca ce urma sa reprezinte culorile nationale la mare intrecere Miss Universe, desfasurata in America! Cand m'am obisnuit cu tiparul primitiv si hartia execrabila care se utilizau in acele vremuri, am reusit sa descifrez cu mare greutate trasaturile participantelor la aceasta parada a frumusetii. Prima mea reactie a fost sa inchid imediat revistele, ca sa nu'mi compromit definitiv farama de simt artistic cu care m'a harazit natura. In mai putin de un secol, criteriile utilizate pentru a aprecia frumusetea s'au modificat radical. Speriat de cele vazute, am facut o coborare mai indrazneata de aproape 400 de ani in putul Istoriei, in speranta ca voi regasi Eternul Feminin in cele mai avantajoase forme si am ajuns in timpul lui Paul Rubens. Pictorul flamand ale carui opere au generat, printre altele, expresia "forme rubensiene" m'a "obligat" sa ma asez si sa cuget, desi prima reactie in fata formelor voluptoase a fost sa'mi continui odiseea in cautarea Frumusetii...
Clipele pe care le'am petrecut privind reproducerile acelor picturi magnifice, in care culorile flamboaiante iti aprind admiratia, m'au ajutat ca sa'nteleg premizele gresite ale demersului intreprins de mine.
Este o greseala aparent inofensiva, pe care oricare dintre noi o face fara a realiza eroarea de judecata. Care dintre noi nu a condamnat un film, o carte, un tablou, o banda desenata, un desen animat... pentru simplul motiv ca "este de pe vremea bunicilor"?... Simpla apartenenta la un timp ale carui criterii de valorizare nu mai corespund generatiei noastre, poate descalifica de multe ori un "artifact", mergand chiar pana la repudierea lui... Imi amintesc, cand prin '77 o biblioteca a hotarat ca tre' sa'si faca ordine prin rafturi si a aruncat cu nemiluita mii de reviste de colectie (am avut sansa sa recuperez o colectie de reviste istorice "Krokodil" si primele reviste "Flacara")...
Cati dintre noi mai zabovesc macar pentru cateva secvente, urmarind un film cu Buster Keaton sau Harold Lloyd, totusi in epoca considerati egalii lui Charlie Chaplin?... Cati dintre noi nu ironizeaza o pictura primitiva, facuta cu stangacie si in care fiecare urma de penel tradeaza efortul artistului, parca mai obisnuit cu plugul sau toporul, decat cu pensula si culorile?...
Cred ca orice semn rational pe care omul la lasat in urma sa trebuie judecata in contextul in care a fost faptuit. Greseala cea mare este sa faci un top tampit gen "cele mai bune 100 de filme ale tuturor timpurilor" sau "o suta de romane pe care tre' sa le iau cu mine daca naufragiez pe o insula pustie"... Niciun om cu cap nu va putea alinia operele plasmuite de'a lungul istoriei intr'o competitie gen Miss Universe, plimbandu' le prin fata unei audiente plictisite de atata praf ...
Exista bucatele de mortar pictat, resturi dintr'o fresca sau alta pierdute pentru totdeauna, si care pot avea o valoare inestimabila. Bineinteles, nu valoarea de piata, asta conteaza prea putin in acest context, ci valoarea simbolica. In acest jurnal, vorbeam la un moment dat de singura vizita pe care am facut'o la Nuremberg. Un oras care a fost facut una cu pamantul de bombardamentele Aliatilor, in cel de'al doilea Razboi Mondial... Cand Germania s'a putut ridica din noroi, a inceput sa'si adune urmele trecutului. Desi anumite cladiri nu aveau neaparat o valoare istorica deosebita, germanul a adunat fiecare bucata de zidarie imprastiata de suflul exploziilor si, cantr'un puzzle nebunesc, a reconstituit vechiul oras. Nu orasul era reconstituit, ci germanul sfartecat de ploaia de bombe. Poti sa mai spui ca pasarea Phoenix este un mit?...
Nu puteam sa'ti prezint doar frumoasele lui Rubens, fara sa pricepem de ce erau atat de grase, aproape monstruoase pentru cineva crescut strict dupa criteriile noastre estetice. Tarile de Jos erau deja foaaaarte prospere. Negotul intens pe care'l practicau pe mare sau pe uscat le'a asigurat o bunastare care'i diferentiau de vecinii lor, fie ca vorbim de francezi sau englezi. O persoana slaba echivala cu cineva care nu avea ce sa manance, deci un ins traind in saracie. Opulenta financiara trebuia sa se reflecte si in aspectul fizic...
Femeia grasa din picturile din Tarile de Jos era o persoana prospera . Naturile moarte cu haleala de tot felul sunt coplesitoare. In mod logic, frumoasele dolofane trebuiau sa se'ndoape cu tot inventarul de mancare pe care'l afisau tablourile cu naturi statice... Pana la ultima firimitura!
Pofta buna, preafrumoase pofticioase!!!
Hai sa vorbim despre lumea in care traim!... Despre B.D., muzica sau filmele care m'au influentat si sper sa'ti placa si tie. Sunt povesti care nu si'au mai gasit locul in "THE DARK SIDE OF LEE IVAS ANGHEL"...
luni, 31 martie 2014
vineri, 28 martie 2014
La Razboi, cu un pahar de Martini in mana
Ai vazut vreodata doi cocosi gata sa se'ncaiere pentru suprematie si controlul puterii in ograda?... Cei doi masculi isi infoaie penele si arata mai mandri ca niciodata! Se'nvart unul in jurul celuilalt, fiecare dintre ei sperand ca adversarul va ceda nervos in fata manevrelor sale dibace si se va duce de buna voie in oala de ciorba a gospodarului... In orice caz, niciun moment nu se pierd din ochi: ar fi cea mai mare greseala sa'ntoarca unul dintre ei capul, fie si pentru o clipa. Echilibrul dintre cei doi pretendenti la putere depinde foarte mult de acest balet, acest carusel in care se'nvart mai mult pentru impresia artistica. Nu trebuie sa te lasi amagit de aparenta indiferenta pe care o manifesta celelalte oratanii din ingraditura! Gainile, aflate la o distanta apreciabila de zona in care se'nvart cei doi beligeranti si care ar putea in orice clipa sa se transforme intr'o arena insangerata, se fac numai ca scurma prin tarana dupa vreun viermisor. De fapt, intreaga atentie le este captata de ceea ce se'ntampla in mijlocul bataturii, caci bunastarea lor depinde de cel care va castiga. Dar nu de putine ori, spre dezamagirea puicutelor, tensiunea ce pluteste in aer se stinge ca prin minune, penele se desumfla, crestele se blegesc si lucrurile reintra pe acelasi fagas: in definitiv, ograda este suficient de mare pentru amandoi iar sacul cu graunte nu se va termina atat de curand... Important este ca emotia pe care au provocat'o gainutelor de companie sa nu se estompeze prea curand!...
De cateva zile bune, USA si Rusia nu se mai scapa din priviri si au inceput deja clasicul balet, invartindu'se ca'ntr'un carusel ametitor. Este un tango periculos, in care fiecare partener conduce pe rand dansul si care dureaza de peste 60 de ani (iti mai aduci aminte de "They Shoot Horses, Don't They?", filmul lui Sydney Pollack din '69 despre un grotesc maraton de dans desfasurat in perioada crizei americane din anii '30?...)... Cei doi adversari isi "umfla" penele pentru intimidarea celuilalt: Rusia isi maseaza trupe si tancuri de asalt de'a lungul frontierei cu Ucraina... USA face manevre navale in Marea Neagra impreuna cu cei doi "aliati" de nadejde pe care'i are in zona, Bulgaria si Romania ("pai fratioare, de ce crezi ca te'am admis in NATO?"...)... Vladimir Putin iese la rampa si reaminteste ca peninsula este pamant rusesc... Barack Obama soseste intempestiv in Europa, incruntand fotogenic o spranceana... Putin il scoate la inaintare pe Jirinovski (pe numele sau adevarat Vladimir Volfovici Eidelstein ), care prezinta un scenariu apocaliptic, in care granitele aproape tuturor tarilor din zona vor fi modificate; cu alte cuvinte, din doua rele, haide sa'l alegem pe cel mai mic!... Obama ameninta cu excluderea Rusie din Grupul G8...
Dreptatea este de partea carui cocos? Este foarte greu de spus si de fapt sunt mai multe raspunsuri, fiecare dintre ele fiind cel bun. Depinde de cine castiga... Intotdeauna dreptatea a fost de partea celui care castiga...
La prima vedere, cocosul de peste Ocean pare sa aibe dreptate. El s'a apucat temeinic sa faca ordine in "ograda": a incurajat democratia, a sfatuit oamenii sa iasa in strada, sa darame un guvern antiprogresist si sa alunge un presedinte nepopular!... Crezi ca este putin lucru?...
Insa tot la prima vedere si cocosul-urss pare sa aibe dreptate. In definitiv, Ucraina este gard in gard cu tarisoara sa si presupun ca'si doreste un vecin care sa vorbeasca aceeasi limba cu el (ai vazut ce se' ntampla peste Ocean de peste 50 de ani, cat de tare deranjeaza un vecin, cat de mic ar fi el, cum este Cuba, daca nu aveti un limbaj comun?...)...
Fiecare dintre cei doi cocosi isi doreste sa ciuguleasca grauntele imprastiate peste tot si pe care nu le mai pazeste nimeni: gainusa Ucraina va fi intr'o permanenta tranzitie, cu inflatie, cu falimente, cu case si terenuri vandute pe nimic, cu o industrie care va fi pusa grabnic la pamant (scenariul asta nu ti se pare ca l'am mai citit undeva, de curand?...)... In schimb, ucrainienii se vor bucura de democratie si vor putea sa spuna tot ce le trece prin cap. Mi se pare corect pretul platit, nu'i asa?...
Politica este o treaba neplacuta, chiar si atunci cand evenimentele se petrec in batatura altcuiva. Aveau dreptate imparatii romani cand ofereau acum 2.000 de ani prostimii, paine si circ. Emisiunile TV cu Maruta si Capatos sunt mult mai amuzante. Este atat de minunat ca scoala a inceput sa se dizolve ca un bulgare de sare! Curand, toti vor avea parte doar de scoala vietii, adevarata experienta ce te ridica pe cele mai inalte culmi!
Cat de pasionanta este politica in filmele cu James Bond!... Si cat de usor se rezolva toate disensiunile, cu un pistol cu amortizor intr'o mana, cu un pahar cu Martini in cealalta si cu zambetul pe buze!... Si cu o multime de bond-girls in jurul tau!!!
Claudine Auger...
... Barbara Carrera...
... Maud Adams ( ma dau si eu destept: ai observant clin d'oeil-ul facut de realizatori?... Roger Moore este surprins de preafrumoasa Maud intr'o pozitie care'l avantajeaza - lampa din tavan se aseamana cu aura ce aparea deasupra capului lui Moore in genericul celebrului serial din anii '60, "The Saint"!!!)...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)