Sorin Anghel: Un Fel de Postsincronizare...

                      Postsincronizarea este o operatiune des folosita in cinematografie si practic s'a impus ca o necesitate inca de la aparitia sonorului in filme, adica din deceniul al 3-lea al secolului trecut. Este de fapt o operatie tehnica, deloc usoara, care consta in adaugarea dialogurilor, a muzicii dar si a sunetelor presupuse de cutare sau cutare actiune. Inregistrarea ulterioara a sunetelor a fost o operatiune impusa de conditiile precare de lucru din studiourile de altadata: camerele de filmat erau foarte zgomotoase, microfoanele erau departe de performantele pe care le astepti de la astfel de scule iar uneori intr'o vedeta nu gaseai deopotriva calitati fizice si o voce pe masura asteptarilor. Problemele au fost insa rezolvate in momentul in care un tehnician plin de imaginatie a descoperit ca pelicula si coloana sonora pot fi lucrate independent iar la sfarsit se pot suprapune. Toate aceste mezaventuri legate de inceputurile filmului sonor sunt descrise cu mult har intr'una dintre cele mai grozave comedii produse vreodata la Hollywood: "Singing in the Rain", un film de Stanley Donen si Genne Kelly. Pe scurt, producatorii unuia dintre primele filme muzicale, descopera ca superba diva care cucerise inimile spectatorilor cu atatea filme mute, este complet afona!... Un sunetist inteligent propune dublarea vocii vedetei si iata cum s'a nascut postsincronizarea!
                      Intr'un alt film celebru, "My Fair Lady" de George Cukor, o adaptare stralucita a piesei "Pygmalion" de George Bernard Shaw, vocea eroinei principale (interpretata perfect de Audrey Hepburn) este dublata in ariile de opereta de o cantareata profesionista. Acest truc a fost utilizat la greu pe platourile hollywood-iene, de multe ori folosirea unor "cascadori" vocali fiind trecuta sub tacere...
                     Dat fiind ca tot ce tinea de coloana sonora se producea in studiou, a aparut o noua meserie: sunetistul, adica tipul capabil sa produca orice sunet cu ajutorul celor mai insolite aparate sau obiecte.
                     In banda desenata, americanii au fost cei dintai care au nascocit meseria de sunetist. Prin anii '50- '60, cand comics-urile cu super eroi au inceput sa fie cerute pe piata in cantitati din ce in ce mai mari, editorii s'au gandit sa aplice teoria lui Ford privind specializarea unui muncitor strict intr'o directie, teorie pe care acesta o aplicase cu atata succes in liniile de productie din uzinele sale. Astfel, in caseta autorilor unui comics apare editorul (deci cel care hotaraste directia in care se dezvolta o serie sau un personaj), scenaristul si uneori, cel care face dialogurile, desenatorul care decupeaza scenariul si deseneaza personajele in actiune, persoana care este specializata in decoruri, un profesionist al caligrafiei, care deseneaza baloanele si scrie textele, un Inker, care trage totul in tus si un colorist. In perioada de boom a comics-ului, exista chiar si meseria de"stergator cu guma", cel care curata plansa de urmele de creion, dupa ce a fost trasa in tus!... Zgomotele erau foarte importante in acest gen de povestiri, ocupand un procent insemnat din plansa, drept care erau executate de un "sunetist", un specialist in acest gen de "graffiti".

                     Liniste! Se filmeaza! Motor!!!...

                                  © Ed. Dargaud & Gotlib