Pe la inceputul anilor '50, lumea incepea sa constientizeze valoarea ca document a productiilor cinematografice si a fotografiei. Desigur, fotografia exista deja de mai bine de 130 de ani, daca punem la socoteala si cele dintai daghereotipii expuse la Paris de Louis Daguerre si Joseph Niepce, fiecare imagine imprimata de'a lungul timpului pe suport metalic sau pe hartie, transformandu'se intr'o marturie a unui moment sau altul din istoria moderna a omenirii... Insa in clipa in care documentul fotografic s'a transformat dintr'un simplu mijloc de informare intr'un cap de acuzare, contand intr'un proces dramatic ce ar putea zgudui constiinta unei comunitati, importanta respectivului artefact devine capitala pentru cunoasterea evenimentelor ce s'au succedat in lumea pe care o cunoastem.
Daca pana pe la sfarsitul anilor '40 imaginea inregistrata pe film ne'a conservat memoria zapezilor de altadata, dar si amintiri impresionante despre cel dintai Razboi Mondial, Marea Revolutie din Octombrie, Marea Criza Economica din anii 1929- 1933, Razboiul Civil din Spania si cel de'al Doilea Razboi Mondial (tot atatea evenimente dramatice, care au modelat lumea asa cum o cunoastem astazi), intre 1945 si 1949 imaginea devine pentru prima data in istoria omenirii acuzator public intr'un proces de rasunet, ce avea sa schimbe pentru multa vreme fata lumii: Procesul de la Nurnberg... Imaginile prezentate de'a lungul procesului au devenit cele mai irecuzabile dovezi...
Astazi, cand revolutia informationala a schimbat atat de radical accesul la imagine dar si posibilitatea de a manipula informatia continuta de orice inregistrare fotografica sau audio, dovezile inregistrate nu mai sunt capete de acuzare irefutabile intr'un proces, indiferent de amploarea lui. Dar in anii pe care'i marcam cu B.C. ( "Before Computer", bineinteles), atunci cand nu se punea problema masluirii imaginilor filmate, dat fiind precaritatea tehnicilor si efectelor speciale, fotografiile si imaginile filmate au devenit pe buna dreptate probe de netadaduit in istoria noastra moderna, atat de agitata.
In 1954, Alfred Hitchcock realizeaza una dintre cele mai importante capodopere ale cinematografiei: "Rear Window"... Un fotograf profesionist de succes este imobilizat in apartamentul sau de un accident stupid. Singura deschidere spre lumea dupa care tanjeste este fereastra ce da spre curtea interioara ... Privirilor sale invatate cu marile evenimente ce au zguduit lumea, acum li se ofera doar cateva scene banale casnice. Si totusi intr'o zi, chiar si in acest univers minuscul se va intampla o drama. Aparatul sau de fotografiat intra imediat in actiune...
Pentru prima data, o fotografie este martora unei drama...
12 ani mai tarziu, Michelangelo Antonioni realizeaza o alta capodopera cinematografica, "Blow- Up", pornind de la o scurta povestire a scriitorului argentinian Julio Cortazar, "Las Babas del Diablo". Inca o data, in centrul actiunii se afla un profesionist al imaginii. La fel ca in filmul lui Hichcock, imaginea inregistrata va deveni martora unei drame. Thomas este un fotograf londonez foarte la moda. Iubeste atat de tare imaginea, incat o cauta in cele mai insolite locuri: cluburi pentru tineri, cartiere rau famate, uzine dar si parcuri izolate... Intr'un astfel de parc intalneste un cuplu de indragostiti, pe care se straduieste sa'l surprinda in intimitatea sa cu aparatul de fotografiat. Intors la atelierul sau, urmeaza rutina: fotografiile sunt developate si expuse pe pereti. Thomas le priveste si nu intelege ce anume l'a determinat sa le execute. Nelinistit, le urmareste din toate unghiurile, cautand motivul starii sale de anxietate. Profesionist, multiplica (.) copiile, marind de fiecare data amanunte din imaginile sale. Este antologica scena cu peretii acoperiti cu detalii din ce in ce mai grandioase... Intr'un final, Thomas descopera atentatul care se pregatea...
Intr'o epoca in care tehnicile video si audio incep sa se dezvolte nelinistitor de repede, Francis Ford Coppola realizeaza in 1974 filmul "The Conversation". Gene Hackman interpreteaza rolul lui Harry Caul, patronul unei mici agentii particulare ce se ocupa cu adunarea de informatii audio si video, despre orice persoana pentru care este platit sa o fileze. Metodele sale sunt de'a dreptul revolutionare, reusind sa anihileze orice bruiaj si protectie la care "victimele" sale recurg pentru a se proteja. Aparatura ii permite sa extraga din intreaga cacofonie a strazii doar sunetele care'l intereseaza. Intr'un final, cand Harry devine la randul sau incomod si deci o tinta pentru alte interese, el inebuneste, realizand ca nici macar gandurile sale cele mai ascunse nu mai sunt in siguranta... O drama despre pericolul Big Brother care incepuse sa se faca simtit in lumea moderna...
La 7 octombrie 1954, in suplimentul belgian saptamanal "Le Libre Junior", Rene Goscinny si eternul sau complice, Albert Uderzo, isi incearca inca o data norocul. Pana la "Asterix", succesul mondial ce le'a incununat intreaga cariera, cei doi autori au batut pe la portile tuturor editorilor dispusi sa'i asculte, propunand serii desenate dintre cele mai diferite: "Jehan Pistolet", "Luc Junior", "Bill Blanchart", "Benjamin, Benjamine", "Oumpah- Pah"... In '54, in conditii de tipar destul de modeste si doar in bicromie, pe coperta fasciculei "Le Libre Junior" incep sa apara aventurile lui Luc Junior. Timp de 157 de saptamani, cititorilor le sunt propuse 7 povestiri pline de umor si aventura, avandu'l drept erou pe reporterul Luc Junior, un adolescent foarte descurcaret...
In memoriile sale, Uderzo isi aminteste ca intentiile editorilor erau sa promoveze un personaj asemanator lui Tintin: un reporter abil, un globe- trotter fara frica in priviri si plin de bune intentii, cu alte cuvinte un model pentru micii cititori...
Este adevarat ca prima aventura a lui Luc Junior se numeste "Les Bijoux Voles" si ca titlul pare sa'l fi inspirat pe Herge pentru albumul sau cu Tintin, "Les Bijoux de la Castafiore". Dar asemanarile se opresc aici. Apropierea dintre cele doua personaje se limiteaza doar la faptul ca Tintin si Luc Junior tin de banda desenata. Umorul lui Goscinny este total diferit de cel pe care'l promoveaza Herge, iar grafica lui Uderzo este diametral opusa stilului "linia clara"...
Coperta de la "Les Bijoux de la Castafiore" este © Ed. Casterman & Herge
Secventele care urmeaza sunt extrase din "Luc Junior et les Bijoux Voles"... Fotografia care declanseaza intreaga actiune si care'i fac pe Luc Junior si pe tovarasul sau adevarati martori incomozi, ne duce cu gandul la filmul lui Alfred Hichcock, "Rear Window". In notele albumului din care am extras imaginile, prefatatorul incearca sa sugereze ca Goscinny fara doar si poate a fost influentat de capodopera lui Hichcock, un film ce a avut un impact colosal in intreaga lume. El uita insa ca premiera americana a filmului a avut loc in septembrie 1954, deci cu numai cateva saptamani inainte ca banda desenata sa debuteze in presa belgiana! Asemanarea dintre cele doua intamplari ce declanseaza actiunea atat in filmul lui Hitchcock, cat si in banda desenata semnata de Goscinny & Uderzo, nu este altceva decat ceea ce se numeste "migratia ideilor", adica acel caz fericit cand doi autori impart acelasi motiv de inspiratie, fara sa se cunoasca sau sa se plagieze...
Prietenul lui Luc fotografiaza minunatele sale flori...
...dar Luc descopera ca fotografia este mult mai generoasa in informatii: in planul al doilea, pe fereastra unei case vecine sunt foarte vizibili niste gangsteri care dau o spargere!...
Cei doi prieteni bat la usa casei in care se presupune ca a avut loc o spargere, dar o doamna batrana ii asigura ca nu exista niciun seif in toata casa...
Luc Junior crede insa numai in ceea ce vede...
In realitate, batrana doamna promoveaza intr'una din camere o adevarata scoala de spargatori!
Luc Junior isi incep investigatia: in care magazin de bijuterii va gasi modelul de seif pe care gangsterii se antreneaza?...
Multa adrenalina si umor cat cuprinde: Goscinny nu se dezminte, este un adevarat profesionist!
Toate imaginile cu Luc Junior sunt © Ed. Albert- Rene, Goscinny & Uderzo
Prin '65, Tabary repeta lectia pe care Goscinny i'a predat'o cu un deceniu in urma (de altfel, drumurile celor doi artisti se vor mai impleti de multe ori de'a lungul timpului: Goscinny va imagina cea de'a doua serie originala importanta a sa, "Iznogoud", pentru JeanTabary, povestiri ce vor fi publicate in revistele "Record" si apoi in "Pilote"... atunci cand Goscinny va deveni redactor, si apoi director la saptamanalul "Pilote", el nu'l va uita pe Tabary si va apela la el pentru a diversifica productia artistica a editurii Dargaud- pentru acest editor, Tabary a imaginat pret de cateva albume un alt personaj, Valentin le Vagabond"... atunci cand editura Vaillant se hotaraste sa editeze gagurile cu Jeannot & Corinne in album, Goscinny este cel care va prefata cel dintai volum- un album care a fost imprimat in... ROMANIA! si care a fost pe cale sa declanseze un incident economic intre Franta si Romania... dar asta este o alta poveste, vorba lui Kipling...)... Jean Tabary a apreciat la justa sa valoare lectia de suspence pe care i'a oferit'o Goscinny in 1954, in cea dintai aventura a lui Luc Junior si reia creativ gaselnita cu "fotografia care surprinde absolut din intamplare un gest criminal", intr'o scurta povestire cu eroul sau de capatai, Totoche...
Aflati pe litoral in vacanta mare, Totoche & his band se descurca asa cum puteau: pentru a'si plati cheltuielile cotidiene ei fac fotografii pentru turistii nostalgici (nu uita, in anii '60 fotografia era inca un privilegiu si accesul la imagine nu era foarte usor!!!)... in timpul unei sedinte foto, un tovaras al lui Totoche surprinde fara nicio intentie scena rapirii unui savant francez. Este suficient ca aventura sa inceapa!...
Toate imaginile cu Totoche sunt © Ed. Vaillant & Tabary
11 ani mai tarziu, Greg reia scenariul lui Goscinny pentru "Luc Junior et les Bijoux Voles" fara probleme, fara sa faca vreo reverenta in fata Maestrului sau sa mentioneze sursa de inspiratie... Pentru o aventura cu Quentin Gentil & his Friends ("Quentin Gentil mene l'enquete", aventura ce avea sa fie reeditata de "Dargaud" in album sub titlul "L'Ecole des Voleurs"!...), Greg rescrie foarte inspirat scenariul lui Goscinny. Personajele sunt dezvoltate, capata toate dimensiunile de care un caracter real, chiar tratat in nota parodica, are nevoie ca sa devina credibil. Povestea este impecabil scrisa si dezvoltata cinematografic si nu'ti ofera prea mult timp de respiro, depasind cu mult originalul... Paternitatea acestei reluari geniale este discutabila si probabil nu se va afla niciodata cu siguranta cine a fost cu adevarat autorul acestui remake. Desigur, aventura este semnata fara echivoc "scenariul si desenele GREG", dar lui Michel Greg de ceva vreme astrele i se aliniasera cat se poate de favorabil, toate produsele purtand semnatura sa vanzandu'se foarte bine... Simtind cum bate vantul, Greg opteaza pentru afacere, renunta la aspiratiile sale artistice si angajeaza o armata de scenaristi si graficieni care sa'i preia seriile ce nu contenesc sa'i alimenteze conturile... Greg este poate singurul artist care a reusit sa faca o cariera remarcabila in toate marile reviste ale epocii: "Spirou", "Tintin", "Pilote" si "Vaillant, le Journal de PIF"... Multe din scenariile sale sunt semnate sau li se datoreaza lui Vicq sau Brouierre, iar pentru grafica pot fi mentionati artisti ca Dupa, Dany, De Groot... dar si Hermann!!!...
Fara sa vrea, Quentin Gentil este martorul unei spargeri!...
Bineinteles, Gentil intervine, dar la adresa unde s'a intamplat spargerea locuieste un batranel care habar nu are despre respectiva infractiune!...
Fotografia este insa un document irecuzabil, mai ales intr'o epoca in care trucarea realitatii era greu de facut...
...o alta scoala de spargatori!...
In sfarsit, modelul pe care spargatoriii si'au facut mana, a fost gasit!!!...
Batalia finala care seamana ca doua picaturi de apa cu cea imaginate de Goscinny & Uderzo cu ub deceniu in urma...
"Totul e bine cand se sfarseste cu bine!", pare sa ne spuna acest final semnat de Greg, dar care tare miroase a Dupa & Vicq!...
