Niste Cutezatori in Vacanta Mare

                     Scotocind printre vechiturile familiei, am redescoperit cu placere un almanah de toata frumusetea pe care'l credeam de multa vreme pierdut: ultima publicatie importanta a redactiei revistelor pentru copii, Almanahul "Vacanta Cutezatorilor"! In comparatie cu celelalte publicatii pentru tineret ("Cutezatorii", Soimii Patriei"...) sau almanahurile tiparite pe hartie de ziar si cu un continut editorial mai mult decat modest (almanahul "Cutezatorii", almanahul "Soimii Patriei"...), pe care echipa de redactori de la Casa Scanteii le aruncau pe piata cu oarecare regularitate (in '89 revista "Cutezatorii" da semne evidente de oboseala in timpul vacantei de vara dar si in perioada  Congresului al XIV-lea al P.C.R., ultimul de altfel: publicatia nu mai reuseste sa apara saptamanal, editandu' se un fel de numere "speciale" ce apareau o data la 3 saptamani), acest ultim almanah este o mare reusita.
                      Habar nu am cum au reusit sa obtina toate aprobarile de la Consiliul National al Pionierilor (forul tutelar care aproba orice oftat sau zambet, inainte de a se intampla!) pentru o publicatie constituita in proportie covarsitoare din banda desenata! Poate ar trebui intrebat Ion Ionascu, bossul politic si ultimul Mohican cu functii de raspundere in redactiile "Cutezatorii", altminteri un tip destupat si plin de idei nostime (daca n' am sa uit, poate am sa'ti povestesc pe indelete cum impreuna cu Ion Ionascu am comis doua parodii bestiale, gen "Mad", pline de intamplari necuviincioase si care au devenit cadoul de Craciun pentru domnisoara Poliana Cristescu in doi ani consecutivi)... Pentru mine este un miracol, mai ales ca in ultimii ani ai lui nea Nicu banda desenata deja era foarte prost vazuta de forurile tutelare.
                      Almanahul era tiparit pe o hartie ceva mai buna decat se obisnuia si era editat integral color. Mai mult, Ovidiu Zotta a avut o idee grozava ca sa dea o oarecare unitate publicatiei,  constituita din episoade de cate 10 pagini, fiecare tratand insa un alt subiect: povestile desenate sunt urmate de cate un dosar documentar,privitor la subiectul tratat. Astfel, episodul "Victoria" desenat de Val Tanase, a carui actiune se' ntampla la 23 August 1944, este urmat de "Fierbinti zile de August", un text care dezvolta acelasi subiect. Din pacate dupa 2 astfel de dosare, Zotta considera ca si' a facut datoria si abandoneaza o idee de aur!...

                       In continuare iti prezint o selectie din plansele publicate in acest almanah...
  

                   O Enigma cu Dorel, desenata de Puiu Manu...

                  Valentin Tanase, multe impuscaturi si actiune pe saturate...

                  A doua poveste ilustrata de Tanase (Radu Vintilescu din "generic" este un ghost, ca sa'si poata lua omu' banii munciti!)... Este foarte interesant ca primele 3 pagini au plansa de culoare pictata, cu modulatii superbe ale culorilor, in timp ce pentru urmatoarele 7 a folosit culori aplicate plat, ca sa mearga treaba mai repede (conditiile tipografice din acele timpuri pe care le asigura tipografia "Casa Scanteii" erau jalnice, iar posibilitatea de a aplica pe aceeasi plansa culoarea dar si conturul de negru, era aproape exclusa... personal, am avut cateva experiente cu "Vitejii Petrodavei", in care culoarea era aplicata direct, iar rezultatele au fost dezastruoase!... regula impusa de redactie era ca fiecare plansa ce urma sa fie publicata, sa fie constituita din 2 parti: o plansa cu desenul tras in tus negru si o plansa cu exact acelasi desen, dar executat in culoare...

                   O poveste desenata de un tanar debutant: Calin Stoicanescu de la Timisoara, devenit intre timp un profesionist redutabil...

                 Pentru prima data, in redactia "Cutezatorii" este admisa public o mica "revolta" impotriva unui obicei statornicit de decenii bune: scenaristii admisi in revista, de regula nu aveau nicio idee despre ce inseamna de fapt un scenariu de banda desenata si cum trebuie scris. Habar nu aveau cum se obtine un suspence, ignorau cele mai elementare reguli privitoare la ritmul narativ...
                  Cand am primit cele cateva foi dactilografiate cu povestea "Ultima cursa", am hotarat fara sa ma consult cu Ovidiu Zotta ca a sosit momentul ca cineva sa incerce sa schimbe aceasta mentalitate. Am schimbat complet povestea, i'am dat ritm iar dialogurile au prins viata...
                   Zotta, un tip deosebit, a acceptat fara reserve schimbarile, inclusiv rescrierea "genericului". Fireste, a fost doar o munca de "pionierat" (vorba lui Sandu Florea), neplatita pentru efortul de a rescrie intreaga poveste...

                  O banda desenata de Puiu Manu pe un scenariu de Ovidiu Zotta...

                         Familia Mihaescu lucra foarte mult dupa fotografii... este de notorietate "Columna", o adaptare a filmului din 1968 al lui Mircea Dragan pentru revista "Cutezatorii"...

                   Plansa pentru concursul urmator, care nu a mai avut loc niciodata...

                 ... si bineinteles, nelipsitul Burschi Gruder...

Ollivier, Vaillant & Company

                       Cand James Cameron a realizat super-productia "Titanic", un film cu un buget colosal presupun ca producatorii au imbatranit cu cativa ani in numai cateva zile, pana ce au vazut ca rezultatele sunt pe masura asteptarilor, mai ales ca Istoria filmului este plina de adevarate dezastre financiare, ce aproape ca au ingropat mari studiouri cinematografice : "Cleopatra" , filmul din 1963 al lui Mankiewicz  cu Liz Taylor, Richard Burton si Rex Harrison in rolurile importante, a reusit sa puna pe butuci celebra casa de productie 20th Century Fox, un esec in urma caruia si'a revenit cu foarte mare greutate... "El Cid" realizat de Anthony Mann in 1961 cu Charlton Heston, este un film care l'a scos la pensie pe magnatul din industria cinematografica Samuel Bronston, din cauza dezinteresului public... Nu este mai putin adevarat ca bugetul alocat unei mari productii reprezinta o suma astronomica, uneori echivaland cu produsul intern brut al unei tari de talie mica.
                        Si in banda desenata editorii fac investitii din ce in ce mai importante, dar sumele alocate unui proiect sunt  de departe mult mai mici decat se intampla in lumea filmului... Daca in anii '70- '80 albumele de B.D. erau cunoscute doar prin publicitatea pe care editorul o facea in propria revista sau se miza pe vizibilitatea respectivului produs in librarii sau in rafturile marilor magazine, astazi perspectiva este total diferita. Revistele au disparut aproape cu desavarsire, iar in librariile deja specializate este o naivitate ca editorul sa mizeze pe ideea ca potentialul cumparator ii va descoperi albumul, doar rascolind prin teancurile de carti. Productia este incredibil de diversificata, editorii incercand piata cu cat mai multe titluri, editate in tiraje minuscule. In momentul in care o editie se epuizeaza intr'un timp interesant pentru investitor, acesta face o prelungire a tirajului...
                          Inspirata de cinematografie, lumea benzii desenate a inceput la randul ei sa'si promoveze noile aparitii importante cu afise etalate prin statiile de metrou sau in autobuze, iar la televiziune nu este o raritate sa vezi un clip publicitar pentru un erou de succes...
                          Cat de departe in timp si spatiu pare anul 1961, anul in care Georges Dargaud   edita  timid si fara sa creada vreo clipa in succesul intreprinderii sale, primul album Asterix, "Asterix le Gaulois" in numai 6.000 de exemplare (astazi, un exemplar din acest prim tiraj se vinde printre colectionari cu 1.000 de euros!)! Ca sa avem o idee despre amploarea fenomenului, este suficient sa amintesc ca astazi fiecare nou titlu are un prim tiraj de peste 3.000.000 de exemplare, iar vanzarile pe plan mondial se stabilizeaza pe la 10.000.000 de albume vandute! Desigur, Asterix este un fenomen planetar iar drumul succesului l'au gasit foarte putini autori...
                          Pana la recunoasterea publica, toti desenatorii si scenaristii au transpirat saptamana de saptamana, in ritmul aparitiei revistelor ce'i promovau, fara sa aibe habar ca intr'o buna zi numele lor va straluci sau nu, ca o stea...
                         
                          Prin 1957 doi artisti decid independent unul de celalalt, sa descrie lumea colorata din redactiile in care lucreaza. Andre Franquin, deja un star al benzii desenate cu personajele "Spirou & Fantasio" pe care le preluase de la Jije si le imagina in fiecare saptamana pentru revista belgiana "Spirou", propune un nou personaj, Gaston Lagaffe. Un aiurit plin de bune intentii dar un dezastru in momentul in care'si pune ideile in practica, angajat nu se stie prea bine pentru ce in redactia "Spirou". Incet, personajul incepe sa ocupe intregul univers creativ al lui Franquin si devine un bestseller European...
                         La randul sau si numai cateva luni mai tarziu, Gerard Dorville, un artist bun la toate in  revista "Vaillant" (la un moment dat a desenat mai multe gaguri cu "Placid & Muzo"!), propune varianta sa despre intamplarile ce s'ar putea petrece intr'o redactie. Eroii sai sunt Alfred, Auguste, Popaul et Cie (adica, si ceilalti... curand insa vom afla ca "ceilalti" sunt de fapt unul singur!, respectiv "redactorul sef", care seaman ca doua picaturi de apa cu Jean Ollivier, marele boss de atunci al revistei "Vaillant", celebrul scenarist al lui "Yves le Loup", "Davy Crockett", "Ragnar", iar mult mai tarziu al lui "Loup Noir" si Dr. Justice" !)...
                         In urma cu ceva timp, ti'am prezentat o selectie din gagurile lui Dorville, care in pofida timpului scurs, nu mi se pare ca au imbatranit. Curand, artistul este nevoit sa intrerupa seria care nu a primit confirmarea publicului. Eu cred insa ca merita sa arunci o privire plina de nostalgie peste ele: haide sa invatam sa privim in urma fara manie!...

                   Gaston, vesnicul rege al gafelor!...

            
                   Un fragment dintr'o fotografie cu toata redactia "Vaillant" din epoca eroica : 5 este Roger Mas (adica, desenatorul pentru multi ani al lui Pif, dar si creatorul lui Pifou si Leo), 8 este Cabrero "Pif, Hercule, Placid & Muzo" Arnal himself, 12 este chiar "redactorul sef" caricaturizat de Dorville, Jean Ollivier, 24 este Georges Rieu, domnul care a inventat "Pif Gadget" 12 ani mai tarziu, 25 este Roger "Rahan" Lecureux!...

         
                  Redactia "Vaillant" caricaturizata de Eduardo Coehlo (desenatorul genial al lui "Ragnar")... cu ochelari si cu pipa intre dinti il poti identifica pe Jean Ollivier...

 

 

 

Ultimul gag cu minunata lume a lui Dorville. Adio, domnule Gerard Dorville!...